Vânzările de mașini electrice, în cădere liberă. S-au înmatriculat cu aproape 15% mai puține autoturisme noi

mașini electrice

SURSA FOTO: Dreamstime

Vânzările de mașini electrice sunt în cădere liberă. Datele înregistrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că aceste vehicule față de care oamenii exprimă reticență au cunoscut o scădere de peste 56%.

Datele înregistrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că vânzările de mașini electrice sunt în cădere liberă. Potrivit asociației, în septembrie 2024 s-au înmatriculat cu aproape 15 % mai puține autoturisme noi față de aceeași perioadă din 2023. Totodată, vehiculele electrice, față de care oamenii exprimă reticență, au cunoscut o scădere de peste 56%.

Vânzările de mașini electrice sunt în cădere liberă

Datele APIA arată că autoturismele „electrificate” au cunoscut o scădere de 12.2%, realizând o cotă de piață de 25.9%. La rândul lor, autoturismele pur electrice au înregistrat o scădere de 56.6%. Astfel, au realizat o cota de piață de doar 5.6%.

Dan Vardie, președintele APIA, argumentează că scăderea pieței pentru mașinile electrice noi ar avea legătură directă cu reducerea sumelor ecotichetelor alocate de stat pentru programul Rabla, de la 10.000 de euro la 5.000 de euro.

Un alt motiv este incertitudinea legata de o eventuală suprataxare a mașinilor din China

Un alt motiv este incertitudinea legata de o eventuală suprataxare a mașinilor din China, o măsură controversată luată în considerare de Comisia Europeană.

Directorul executiv al BMW, Oliver Zipse, a descris idea drept „un semnal fatal pentru industria auto europeană”. El a explicat că este nevoie de o soluţionare rapidă între Bruxelles şi Beijing. În caz contrar, spune Oliver Zipse, vom avea de-a face cu un conflict comercial.

O poziție similară a venit și de la gigantul auto Volkswagen. Compania a transmis că tarifele planificate sunt „abordarea greşită”.

Potrivit APIA, este de așteptat că aceste vehicule vor cunoaște o creștere a vânzărilor începând din a doua parte a anului viitor, în ciuda tensiunilor dintre Comisia Europeană și China.

Între timp, ar fi la mare căutare mașinile hibrid. Acestea ar fi înregistrat o creștere a vânzărilor cu peste 50% față de anul trecut, spune președintele APIA.

SURSA FOTO: Dreamstime

Președintele APIA a oferit mai multe explicații

Președintele APIA, Dan Vardie, a oferit mai multe explicații.

„În ultimele două luni constatăm o scădere a pieței auto, în general la autoturisme, datorită scăderii realmente importante în zona mașinilor electrice. De altfel, în ultimele luni a scăzut și dieselul, așa cum am și prognozat, și benzina e la limita la care începe să scadă, în schimb, marele câștigător al pieții este mașina cu propulsie hibrid, care la cele nouă luni de zile cât am făcut analiza, are undeva la peste 57% cu plus față de anul trecut. Asta înseamnă că oamenii, cumpărătorii din România, nu sunt speriați de bombe. Deci ei vor să mai cumpere, dar au o reticență legată de mașina electrică, pentru că sunt mai multe explicații și îmi dau seama că nici diesel-ul nu mai este neapărat viitorul…. și atunci merg către această soluție de mijloc, numită full-hybrid, care are toate ingredientele”, a susținut Dan Vardie.