Dacia a vândut în luna martie 4.078 de vehicule pe piața britanică, în creştere cu 30,91% faţă de aceeași perioadă din 2022, când a înmatriculat 3.115 unităţi.
Record la vânzările de mașini noi în Marea Britanie
În topul celor mai bine vândute modele în martie se află Tesla Model Y, Nissan Juke, Nissan Qashqai, Kia Sportage şi Hyundai Tucson.
„Cea mai bună lună pentru vehiculele cu emisii zero, ceea ce reflectă majorarea posibilităţilor de alegere pentru consumatori şi îmbunătăţirea disponibilităţii vehiculelor electrice, dar, dacă ambiţiile autorităţilor de reglementare şi ale pieţei în privinţa vehiculelor electrice vor fi îndeplinite, şi investiţiile în infrastructură trebuie să ţină pasul”, a declarat directorul general al SMMT, Mike Hawes.
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 18,37% în primele trei luni ale acestui an, la 496.260 de unităţi.
În perioada ianuarie-martie 2023, Dacia a vândut 7.577 de vehicule pe piaţa britanică, mai mult cu 41,71% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 5.347 de unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele în primele trei luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Volkswagen T-Roc, Nissan Qashqai, MG HS şi Ford Puma.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.
Dacia va folosi banii de la stat pentru fabricarea celui mai mare SUV din istoria companiei
Ajutorul de stat de 17 milioane de euro primit de Dacia va fi folosit pentru fabricarea celui mai mare SUV din istoria companiei.
Surse oficiale din industria auto au dezvăluit în exclusivitate pentru ”Adevărul” care va fi destinația ajutorului de stat oferit în această primăvară de Guvernul României pentru Automobile Dacia.
Dacia va realiza o investiție totală de 296,08 milioane de lei, din care ajutorul de stat se ridică la 82,92 milioane lei (16,84 milioane de euro). În urma investiției vor fi create 23 de locuri de muncă la uzina de la Mioveni. În momentul în care valoarea ajutorului de stat a fost făcută publică, reprezentanții Dacia au declarat că informații cu privire la noua investiție vor fi comunicate pe parcursul următoarelor luni.
Doi înalți oficiali din industria auto din România, suma de 17 milioane de euro primită de la Guvern va fi utilizată pentru fabricarea viitorului model bazat pe conceptul Bigster, model ce va fi cel mai mare SUV Dacia produs vreodată, a arătat Adevărul.