Vânzările de mașini verzi își continuă creșterea în Europa, în pofida problemelor de aprovizionare și a prețurilor mari la materii prime
„România urmează această tendință europeană, vânzările de automobile electrice crescând în primul trimestru cu peste 400%, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. Evoluția vânzărilor din România și Europa confirmă impactul stimulentelor guvernamentale și reorientarea strategică a producătorilor către fabricare de mașini electrice. Întreruperile lanțurilor de aprovizionare vor continua însă să le pună probleme.
În plus, pe lângă penuria de semiconductori, producătorii se confruntă acum și cu un blocaj în aprovizionarea cu metalele utilizate pentru fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice – litiu, nichel și cobalt. Aceste dificultăți au fost cauzate în mare parte de creșterea globală a cererii pentru BEV și exacerbate de războiul Rusiei din Ucraina, precum și de lockdown-ul Covid din China”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider pentru industria Auto în cadrul PwC România.
Spre exemplu, în 2021, Rusia a fost al treilea mare furnizor mondial de nichel. Ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei, prețul nichelului a crescut vertiginos, de patru ori într-o singură o săptămână la începutul lunii martie 2022, arată raportul strategy&. Efectele inevitabile în lanț pot fi observate în creșterile de preț pentru anumite modele de BEV, care devin inaccesibile pentru anumiți clienți și amenință creșterea pe termen lung a pieței, notează raportul. De exemplu, Tesla a majorat prețul modelului 3 de bază în Germania cu 7.000 euro (16 %).
Pentru a obține un mai mare control asupra lanțului de aprovizionare și pentru a introduce mai multă stabilitate în planificarea pe termen lung, producătorii auto încheie parteneriate cu producătorii de materii prime și investesc în instalații care produc substanțe chimice pentru baterii. General Motors și Tesla au anunțat astfel de proiecte.
Consumatorii se orientează în special spre mașinile BEV. Companiile pregătesc investiții uriașe în dezvoltare și producție
Creșterea din primul trimestru a fost susținută de vânzările BEV, care au urcat cu 55% comparativ cu perioada similară din 2021. În același interval, mașinile hibrid au avut un avans de doar 7%, în timp ce cele plug-in au scăzut cu 8%.
O mare parte din declinul raportat de plug-in poate fi explicat prin lipsa de disponibilitate a produselor, producătorii de echipamente originale acordând prioritate producției de BEV-uri, care se bucură de o cerere crescută din partea clienților și care promit o rentabilitate mai mare. Iar acest lucru se reflectă în planurile de investiții de miliarde de euro anunțate de marii producători auto. Numai Renault, Nissan și Mitsubishi au anunțat un plan de investiții de 23 de miliarde de euro în dezvoltarea BEV.
Unele companii, precum Ford și Renault, au anunțat chiar crearea unor entități diferite pentru BEV, anticipând creșteri semnificative de producție până în 2030.
La nivel global, în primul trimestru din 2022, au fost vândute peste 1,4 milioane BEV, cu 108% peste vânzările din perioada similară a anului trecut. O mare parte din această creștere este atribuită Chinei, care a fost responsabilă pentru două treimi din totalul vânzărilor. Și în SUA vânzările au crescut cu 100%.