Vânzările de computere personale la nivel mondial vor creşte în volum cu 2,8% în 2009, sprijinite de performanţele segmentului de calculatoare portabile, şi cu 12,6% în 2010, potrivit estimărilor companiei de cercetare Gartner.
În acest an, vânzările de PC-uri portabile vor avansa în volum cu 15,4%, însă cele de computere fixe se vor diminua cu 9%, precizează analiştii Gartner. Pe piaţa computerelor personale vor fi comercializate 290 de milioane de unităţi, în valoare totală de 217 miliarde de dolari, sumă cu 10,7% mai mare decât cea din 2008.
Compania anticipează că peste 336 de milioane de unităţi vor fi comercializate în 2010, iar vânzările vor totaliza 223 miliarde de dolari, în creştere cu 2,6%.
„Rezultatele din al treilea trimestru au fost mult mai bune decât s-a anticipat şi de aceea estimăm o evoluţie pozitivă pentru acest an. Ne aşteptăm, de asemenea, la un avans modest în al patrulea trimestru”, se arată într-un comunicat al Gartner.
Lansarea sistemului de operare Windows 7, al Microsoft, va avea un efect limitat asupra pieţei, adaugă comunicatul. Vânzările au scăzut în volum cu aproape 11% în 2008.
SURSA: Mediafax