Vânzările de utilaje de construcţii scad vertiginos

Piaţa utilajelor de construcţii a scăzut constant, cu câte 20%, în ultimii doi ani. Principala provocare a distribuitorilor locali este recuperarea creanţelor şi reducerea termenelor de plată, care depăşesc regulat 120 de zile

«Din cele aproximativ 700 de utilaje noi vândute anul trecut în România, circa 30% sunt buldoexcavatoare. Explicaţia este logică, având în vedere programul de accesare a fodurilor europene cu un plafon de 100.000 de euro (schema minimis pentru IMM-uri – n.red.)», spune Alin Muste, general manager Arox Equipment, distribuitor de piese de origine. 

Potrivit lui, segmentul heavy duty, adică acela care contează cel mai mult în marile lucrări de infrastructură şi în care se vehiculează sumele cele mai importante, a avut o pondere extrem de mică. „Un exemplu complementar în această privinţă este situaţia dezastruoasă în ceea ce priveşte vânzarea de camioane pentru construcţii, unde sunt cazuri în care mărci de renume nu au vândut, în 2013, nici măcar o unitate“, mai spune Muste.

Toate utilajele vândute anul trecut în România au fost livrate de distribuitori prezenţi în România, printre care cei mai mari sunt Bergerat Monnoyeur (distribuitor Caterpillar), Marcom (distribuitor Komatsu) şi Terra România (distribui­tor JCB). Chiar dacă nu există tendinţa de achiziţie a utilajelor noi din alte ţări, cum se întâmplă cu utilajele second-hand, sunt situaţii în care utilaje achiziţionate printr-un pachet financiar din altă ţară să fie alocate unor construcţii din România pentru o perioadă determinată de timp. Alin Muste apreciază că aceste utilaje nu depăşesc 5% din vânzările dealerilor locali.

Revenire precară

Valoarea pieţei utilajelor de construcţii a atins anul trecut pragul de circa 50 mil. euro, de cinci ori mai mică decât cea înregistrată în perioada de vârf 2007-2008, potrivit lui Muste. Datele din prima parte a acestui an arată că cea mai mare căutare o au echipamentele de sortare şi concasare, şi nu utilajele de construcţii. Managerul Arox  Equipment consideră că situaţia este generată de trendul negativ din zona construcţiilor şi infrastructurii rutiere, unde se întâmpină dificultăţi de finanţare. Totuşi, acesta este segmentul care a susţinut cel mai mult piaţa utilajelor de construcţii în ultimul an de criză, la care se adaugă proiectele de reabilitare a infrastructurii feroviare sau realizarea de diguri. 

„Deşi suntem în trimestrul al doilea, nu se întrevede deschiderea unor noi investiţii importante. Singura şansă rămâne accelerarea accesării fondurilor europene. Considerăm că în 2014 se va înregistra o depăşire a volumului din 2013 cu cel mult 5%“, apreciază Petre Moroianu, secretarul general al Asociaţiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii (ADUC).

Recuperarea datoriilor

Întârzierile de plată, în principal cele asociate cu lucrări comandate de autorităţile publice, au devenit o modă în ultimii ani şi au condus la falimentarea a numeroase companii din construcţii sau legate de acest sector. Astăzi se întâlnesc situaţii în care banii pe lucrări efectuate se încasează chiar şi după un an. Pe segmentul mentenanţei şi pieselor de schimb, recuperarea creanţelor este esenţială, în opinia lui Alin Muste. Tocmai de aceea, compania Arox a încheiat anul trecut un contract cu Euler Hermes Europe, pentru asigurarea încasării creanţelor.

„Finanţarea reprezintă o provocare în contextul în care termenele de plată depăşesc regulat 120 zile. În aceste situaţii ajungem să adăugăm serviciilor prestate şi produse  financiare care se regăsesc în preţul final achitat de client. De exe​mplu, în cazul unui produs plătit într-un termen de 160 zile costurile cresc cu până la 5%“, explică directorul Arox, companie care a raportat o cifră de afaceri de 2,3 mil. euro pentru 2013.

Problema datoriilor macină întregul sector al construcţiilor. Rata medie a profitabilităţii companiilor din construcţii a coborât de la 6%-10%, cât era în perioada 2006-2008, la 0%-5% începând cu 2009, iar în ultimii doi ani a fost preponderent negativă, potrivit datelor Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii. Una dintre puţinele soluţii pe care jucătorii din construcţii o au la dispoziţie pentru a rămâne în continuare solvabili este finanţarea directă sau indirectă, prin intermediul furnizorilor. Problematic este faptul că un număr tot mai restrâns de companii pot apela la această variantă.

50 mil. euro a fost valoarea pieţei de utilaje de construcţii în 2013, de cinci ori mai mică decât cea înregistrată în perioada de vârf 2007-2008