Cele 50.000 de maşini electrice comercializate în trei ani reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul vânzărilor de automobile în Uniunea Europeană (UE).

Primele trei cel mai bine vândute modele, în 2013, au fost nou-intratele pe piaţă Renault Zoe, Mitsubishi Outlander şi Volvo V60 Plug-in. În schimb, vânzările modelelor mai populare în 2012 (Opel Ampera şi Peugeot Citroen iOn/C-zero) au scăzut în mod semnificativ.

'Vehiculele electrice pot juca un rol important în trecerea la o mobilitate durabilă, iar creşterea vânzărilor din acest domeniu este motivată de nevoia producătorilor de automobile de a inova pentru a satisface reglementările în materie de CO2 din Uniunea Europeană', declară Greg Archer, reprezentant T&E.

Raportul arată că vânzările de maşini electrice din Europa reprezintă aproximativ un sfert dintre vânzările globale, cele din California fiind cele mai ridicate din lume, datorită unei cerinţe obligatorii, ce prevede ca producătorii de automobile să furnizeze un volum mic de vehicule electrice pe piaţă.

Potrivit sursei citate, maşinile sunt responsabile pentru 15% din emisiile totale de CO2 din Europa şi sunt cea mai mare sursă de emisii din sectorul transporturilor. Reglementările obligatorii ale UE cu privire la emisiile de carbon solicită producătorilor de automobile să limiteze emisiile pentru fiecare maşină la un maximum de 130 grame de CO2/km, până în 2015, şi 95 g CO2/km până în 2021. AGERPRES