Distribuitorul de băuturi răcoritoare Carlsrom Beverage estimează pentru acest an vânzări de 15-20 de milioane de euro pentru marca Granini, în creştere de la 10-12 milioane de euro în 2008, a declarat, miercuri, Shachar Shaine, preşedintele Carlsrom Beverage şi al United Romanian Breweries Bereprod.
În primele opt luni vânzările de băuturi necarbonatate Granini au crescut cu 62% în volum, însă, potrivit reprezentanţilor companiei, acestea s-ar fi putut dubla faţă de anul trecut dacă nu ar fi fost criza economică.
Compania şi-a propus să ajungă la 5% din cifra de afaceri cu exporturile de sucuri Granini. De altfel, vânzările băuturilor Granini ale Carlsrom clasează România pe locul trei, după Germania şi Spania, între ţările în care se comercializează marca deţinută de grupul german Eckes-Granini.
Piaţa de necarbonatate a scăzut cu 8%
Piaţa băuturilor răcoritoare necarbonatate a înregistrat în primele 7 luni o scădere de 8% faţă de perioada similară a anului trecut. Din totalul pieţei, segmentul still drinks deţine o pondere de 77,6% în aceeaşi perioadă, potrivit oficialilor Carlsrom.
Astfel, vânzările de necarbonatate ar putea ajunge la 150 de milioane de euro în acest an, în timp ce în 2008 piaţa de profil s-a situat la 250-280 de milioane de euro.
Marca Granini se află în portofoliul companiei United Romanian Breweries Bereprod care mai produce mărcile de bere Skol, Tuborg, Holsten şi Carlsberg şi băuturile răcoritoare Orangina.