Compania Hewlett-Packard Romania a incheiat primele doua trimestre ale anului financiar 2006 cu o crestere a vanzarilor totale de 53,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

„Strategia noastra este sa crestem acolo unde se adauga valoare. Noi respectam piata si clientii si suntem preocupati sa ne dezvoltam in directia in care simtim un interes mai mare din partea clientilor: consultanta, servicii de externalizare si servicii de suport tehnic, instalare si configurare”, a declarat Radu Enache, director general al HP Romania.

Veniturile totale ale departamentului de solutii tehnologice au crescut cu peste 70% in prima jumatate a anului 2006, fata de primele doua trimestre ale anului financiar anterior.

In cadrul acestui departament, veniturilor provenite din vanzarea solutiilor de stocare s-au majorat cu 174%, in principal datorita proiectelor implementate in zona bancara, a telecomunicatiilor si in sectorul public, precum si datorita distributiei de solutii comerciale si pentru sectorul IMM.

In segmentul de consultanta si integrare de solutii in telecomunicatii, in sectorul financiar-bancar si in cel public, compania a inregistrat, in primele doua trimestre ale anului curent, o crestere a veniturilor de 107%, fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Cresterea veniturilor operationale in cadrul departamentului de servicii tehnologice a fost de 69% in prima jumatate a anului financiar 2006, comparativ cu perioada similara a anului financiar anterior.

Departamentul de sisteme personale a inregistrat in prima jumatate a anului financiar 2006 o crestere a veniturilor de 85,2%. Cea mai mare crestere a fost inregistrata in segmentul calculatoarelor portabile (178%), in timp ce livrarile de statii grafice si calculatoare desktop au crescut cu 70% si, respectiv 38%.

In cadrul departamentului de solutii de imprimare si prelucrare a imaginii, cresterea valorica totala in primele doua trimestre financiare ale anului 2006 a fost de 22,6% pentru echipamentele de imprimare si prelucrare a imaginii, si de 29,3% pe partea de consumabile, comparativ cu aceeasi perioada a anului fiscal 2005.

„Businessul de multifunctionale s-a triplat fata de aceeasi perioada a anului trecut. Evolutii spectaculoase au avut loc si pe imprimante laser, cu cresteri valorice de peste 30%, cu accent pe laserele color unde cresterea a fost de 50%”, a mentionat Irinel Ilie, director departament de solutii de imprimare si prelucrare a imaginii.

HP este o companie furnizoare de solutii tehnologice destinate consumatorilor individuali, intreprinderilor si institutiilor din intreaga lume. Oferta companiei cuprinde infrastructura IT, echipament de calcul si acces de uz personal, servicii globale si solutii de imprimare si prelucrare a imaginii. In ultimele patru trimestre financiare, incheiate la 30 aprilie 2006, veniturile obtinute de HP au totalizat 88,9 miliarde dolari.

Sursa: HP, 09 iunie 2006