IKEA România a avut vânzări de peste 440 milioane de lei în perioada 1 septembrie 2012 - 31 august 2013 (anul de catalog ”IKEA 2013”), în creștere cu 10% față de perioada similară din anul anterior.
Totodată, oficialii magazinului din Băneasa (București) au anunțat marți că peste 3,2 milioane de persoane au vizitat magazinul, în aceeași perioadă, cu 200.000 mai mult decât anul de catalog precedent.
De asemenea, numărul total al produselor IKEA, care au ajuns în casele românilor de la intrarea pe piață în martie 2007 și până în prezent, a ajuns la peste 65 de milioane. Din valoarea totală a produselor vândute în anul de catalog 2013, 56% a fost generată de obiecte de mobilier, iar 44% de accesorii şi decoraţiuni.
La nivel global, potrivit Reuters, Ikea anunţat că ”în exerciţiul fiscal 2012/2013, care s-a încheiat la data de 31 august”, a înregistrat vânzări totale 27,9 miliarde de euro, cu 3,1% mai mult decât în exerciţiul fiscal precedent.
Potrivit unui comunicat al companiei, dacă Europa de Sud a continuat să fie afectată de situaţia economică actuală, grupul Ikea a înregistrat creşteri puternice în Rusia şi China, precum şi progrese semnificative în America de Nord.