Grupul american Apple, producătorul iPhone, şi-a majorat cota pe piaţă în al doilea trimestru al acestui an, chiar dacă vânzările globale de smartphone au înregistrat cea mai slabă creştere de după 2013, potrivit unui raport publicat joi de firma de cercetare de piaţă Gartner Inc., transmite Reuters.
Potrivit Gartner, un număr de aproape 330 milioane de smartphone au fost vândute la nivel mondial în al doilea trimestru al acestui an, în creştere cu 13,5% comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut. Zona emergentă Asia/Pacific (excluzând China), Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa au fost regiunile cu cel mai puternic ritm de creştere, stimulate de performanţele bune ale producătorilor chinezi şi locali. În schimb, vânzările de smartphone în China au înregistrat prima lor scădere din istorie, un declin de 4% în ritm anual.
'China este cea mai mare piaţă pentru vânzările de smartphone-uri, fiind responsabilă pentru 30% din vânzările totale de telefoane inteligente, în al doilea trimestru al acestui an. Performanţele sale slabe au afectat în mod negativ performanţele întregii pieţe', a spus directorul de cercetare de la Gartner, Anshul Gupta. Acesta a subliniat că piaţa chineză a ajuns la saturaţie ceea ce înseamnă că aproximativ jumătate din populaţie are deja un smartphone pe care nu îl va înlocui anual.
În topul producătorilor de smartphone-uri, Apple şi-a majorat cota de piaţă până la 14,6% în al doilea trimestru al acestui an de la 12,2% în perioada similară a anului trecut. În schimb, cota de piaţă a rivalului sud-coreean Samsung Electronics Co a scăzut până la 21,9% de la 26,2%. După Samsung şi Apple, următoarele locuri în topul producătorilor de smartphone-uri sunt ocupate de trei producători chinezi: Huawei (7,8%), Lenovo (5%) şi Xiaomi (4,9%).
În ceea ce priveşte piaţa totală de telefoane mobile (telefoane clasice plus smartphone-uri) aceasta a crescut foarte puţin în al doilea trimestru până la 445,75 milioane unităţi, de la 444,19 milioane unităţi în primul trimestru.
AGERPRES