Vânzările Porsche România, importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto, au crescut cu 11,23%, până la 14.678 de unităţi, în primele opt luni din 2015, comparativ cu perioada similară din anul anterior, arată rezultatele companiei, publicate miercuri.
În acelaşi timp, mărcile din portofoliul companiei vândute la nivel local au înregistrat, în intervalul ianuarie – august, o cotă de piaţă de 22,8% pe segmentul de autoturisme şi 6,6% pe cel de autovehicule comerciale.
Conform datelor citate, în primele opt luni ale anului, marca Volkswagen Autoturisme a înregistrat 6.223 de unităţi livrate (cotă de piaţă de 10,1%), iar modelele din gamă care se menţin în topul preferinţelor clienţilor rămân Golf, Polo, Jetta şi Passat.
Totodată, marca Volkswagen Autovehicule Comerciale a înregistrat, în perioada analizată, 612 unităţi livrate şi o cotă de piaţă de 6,6%, în mare parte datorită noilor modele Caddy 4 şi Transporter T6, dar şi Crafter.
De asemenea, Audi a consemnat, în 2015, un număr de 1.233 de livrări, până la momentul actual, iar printre modelele preferate de către români s-au remarcat: Audi Q3, cu 252 de autoturisme vândute, Audi Q5 (247) şi Audi Q7 (118 unităţi).
Potrivit Porsche România, în ceea ce priveşte marca Skoda, în primele opt luni ale anului, au fost livrate 5.502 de autovehicule noi, echivalentul unei cote de piaţă de 8,9%.
În plus, rezultatele obţinute de marca Seat în România arată 1.105 de unităţi livrate în primele 8 luni ale anului, respectiv o cotă de piaţă de 1,8%, iar modelele Leon, Leon ST şi Toledo sunt pe lista celor mai bine vândute modele din gamă.
Nu în ultimul rând, Das WeltAuto, divizia de autovehicule de ocazie a grupului, a raportat, în acest an, aproximativ 5.100 unităţi de unităţi comercializate.
Porsche România este cel mai mare importator auto din România. Compania a fost înfiinţată în noiembrie 1997 şi care aparţine de Porsche Holding GmbH, cu sediul în Salzburg.
Începând din martie 2011, Holdingul Porsche a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una dintre subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente.
Porsche România este importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Compania preia autovehiculele mărcilor menţionate de la fabricile producătoare şi le distribuie prin intermediul reţelei de distribuitori, compusă din centre auto proprii şi dealeri independenţi autorizaţi. AGERPRES