Vânzările Renault au crescut la 9,8 miliarde de euro în trimestrul al treilea din acest an
Cifra de vânzări a Renault în trimestrul al treilea din acest an a fost de 9,8 miliarde de euro, fiind în conformitate cu ce au spsu analiştii. Veniturile globale ale Renault au crescut cu 20,5% atunci când au fost ajustate pentru cedarea fostei sale divizii ruseşti Avtovaz. Renault a înregistrat, de altfel, cel mai bun efect al preţului consemnat vreodată, în timp ce vânzările trimestriale de vehicule au coborât cu 2,4% faţă de anul trecut.
Renault, care s-a implicat devreme în cursa pentru producerea de vehicule electrice, încearcă să se repoziţioneze ca producător premium cu modele precum Megane şi Austral, făcând eforturi pentru a-şi menţine baza de clienţi la capătul inferior al pieţei, relatează Reuters.
Renault vrea să continue parteneriatul cu Nissan
În ciuda acestui fapt, Renault se confruntă în ultimul trimestru al anului cu dificultăţi majore de viitor, în timp ce își finalizează planurile de a separa operaţiunile legate de motoare termice şi motoare de vehicule electrice în două unităţi diferite, pe fondul unor discuţii tensionate menite să remodeleze parteneriatul strategic cu Nissan.
Zilele trecute, ministrul de Finanțe din Franța, Bruno le Marie, a anunțat că va discuta cu directorul general al Renault, Luca de Meo, despre alianța cu grupul japonez Nissan. Bruno Le Marie a spus că se dorește ca Renault să continuare parteneriatul cu Nissan, iar deciziile se vor lua în funcție de acest lucru.
„Voi discuta despre asta în curând cu Luca de Meo, vrem să ne asigurăm că deciziile luate de Renault vor menţine alianţa dintre Renault şi Nissan, şi că va fi în interesul Renault, în privinţa tehnologiilor şi platformelor”, a explicat ministrul de Finanțe din Franța.
Renault și Nissan au un parteneriat încă din anul 1999. Renault deține 43% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan deține doar 15% din acțiunile Renault, fără a avea însă drept de vot la compania franceză. Alianța lor s-a extins în 2016 prin includerea Mitsubishi, unul dintre cei mai mari producători de automobile din lume.
Săptămâna trecută, s-a discutat despre o nouă etapă a parteneriatului lor, care s-ar putea să includă o investiție din partea Nissan în noua divizie ce va regrupa operațiunile Renault în domeniul vehiculelor electrice. Potrivit sursei citate anterior, Nissan face presiuni pentru ca Renault să își reducă participarea sa cât de mult posibil, recomandabil până la 15%, și s-ar putea gândi la obținerea de fonduri pentru a răscumpăra acele acțiuni.
Luca de Meo, directorul general de la Renault, va avea o întâlnire cu analiștii economici și marii investitorii la data de 8 noiembrie 2022. Cu această ocazie, se vor da mai multe informații despre strategia Renault și despre planul de a crea o nouă divizie pentru producerea de vehicule electrice, cu numele de cod „Ampere”, și o altă divizie separată care va produce motoare pe combustie, cu numele de cod „Horse”.