Vară de foc în Europa! În timp ce canicula face ravagii pe întregul continent european, ANM îi atenționează pe români cu privire la prelungirea avertizărilor meteorologice de caniculă în perioada următoare.
Vară de foc în Europa, canicula face ravagii pe întregul continent
Dacă Franţa s-a confruntat în ultima perioadă cu 59 de recorduri termice și o temperatură record de 42 de grade Celsius la umbră, Spania trece prin același calvar, înregistrând maxime 44 de grade Celsius. Franța și-a prelungit codul portocaliu de căldură până marți, 22 august, însă aceeași avertizare este valabilă și pentru țări precum Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Serbia şi Slovenia.
Meteorologii se așteaptă ca Italia să depășească recordurile în perioada următoare, țara fiind sub avertizare de cod roşu! Roma a înregistrat deja 37,3 de grade Celsius, pe când în Capo Caccia au fost maxime de 39,2 grade Celsius.
Situația nu este mai bună nici în Portugalia, Elveţia şi Germania, unde există de asemenea cod roșu de caniculă după ce au fost înregistrate temperaturi record, mai ales pe timpul nopţii. În plus, meteorologii anunță risc crescut de incendii în sudul Europei.
Temperaturi record în sudul României
Sudul României a înregistrat maxime de peste 40 de grade, Oana Păduraru, meteorolog ANM, a informat publicul cu privire la ce ne așteaptă în perioada următoare.
„În această dimineață a fost prelungită atenționarea meteorologică de cod galben și pentru ziua de mâine, dar și avertizarea de cod portocaliu. Codul portocaliu vizează județele din sudul și estul Munteniei, dar și partea de vest a Dobrogei. În aceste zone, în cursul după amiezii de mâine ne așteptăm din nou la temperaturi de 38, 39 de grade Celsius, temperaturi măsurate la umbră, pentru că temperaturile resimțite sunt mai ridicate.
Chiar și astăzi au depășit frecvent 40 de grade în partea de sud a teritoriului și disconfortul termic este accentuat în aceste zone. Indicele temperatură-umiditate a depășit pragul critic de 80 de unități”, a precizat aceasta pentru Antena 3.
Cod galben de caniculă în restul țării
Celelalte zone ale țării vor fi sub incidența codului galben. Prognoza indică că temperaturile vor rămâne în continuare ridicate, variind în general între 33 și 37 de grade Celsius. Acest lucru se va resimți în special în regiunile de câmpie și podiș, dar și în zonele de deal.
Disconfortul termic va persista, iar temperaturile minime vor fi, de asemenea, înalte, mai ales în zonele pentru care există avertizări, unde acestea se vor situa între 17 și 24 de grade Celsius.
Meteorologii anunță că aceasta va fi situația până la finalul săptămânii, deși vor mai apărea scurte alternanțe termice, care vor fi resimțite mai ales în jumătatea de nord a țării, în Cirșana, Maramureș, Transilvania și în mare parte din Moldova.