Ministrul Dezvoltării a precizat că firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestui proiect este una serioasă şi spune că speră ca în toamna acestui an să fie dat ordinul de începere a lucrărilor.
„Noi am făcut paşi într-o anumită direcţie, construim o variantă alternativă la DN 1, pe Valea Doftanei, de la Câmpina se merge spre Valea Doftanei – Brădet – Săcele – Braşov. Este o variantă care nu va mai trece prin staţiunile de pe Valea Prahovei şi este o variantă facilă pentru cei care vor să ajungă direct în Braşov. Est un proiect pe care îl derulăm prin Compania Naţională de Investiţii, l-am derulat încă din perioada în care eram preşedinte de Consiliu Judeţean, alături de vecinii noştri din Prahova”, a afirmat Adrian Veştea sâmbătă, la Prima Tv.
Acesta a precizat că licitaţia a fost derulată, proiectul drumului alternativă la DN 1 este în stadiul de implementare, iar în această perioadă se lucrează la proiectul tehnic.
„Sper ca în toamnă să dăm ordinul pentru organizarea de şantier şi pentru începerea şantierului, ca în următorii doi ani de la ordinul de începere să putem să avem în folosinţă acest drum care va face legătura între cele două judeţe. (…) Este un constructor serios cel care a câştigat acest proiect. Eu am convingerea că se vor mobiliza ca acest proiect să fie materializat până în iarna lui 2025”, mai spune ministrul.
Ministrul a mai vorbit și despre implementarea proiectului autostrăzii Bucureşti – Braşov, despre care se vorbeşte de aproape două decenii.