Dacă ar renunţa la politică, preşedintele PIN nu s-ar întoarce la poziţia de salariat, fie ea şi una de top management, ci s-ar dedica propriilor afaceri. Domeniile care-i fac cu ochiul: PR, media, energie, imobiliare. În 2007, deputatul Cozmin Guşă şi soţia sa, Gabriela, au investit în terenuri aproximativ 165.000 de euro. Una dintre parcele (250 de metri pătraţi în Iaşi, pe strada Albineţ), cumpărată cu 35.000 de euro în iunie, a fost vândută, cu 45.000 de euro,
Dacă ar renunţa la politică, preşedintele PIN nu s-ar întoarce la poziţia de salariat, fie ea şi una de top management, ci s-ar dedica propriilor afaceri. Domeniile care-i fac cu ochiul: PR, media, energie, imobiliare.
În 2007, deputatul Cozmin Guşă şi soţia sa, Gabriela, au investit în terenuri aproximativ 165.000 de euro. Una dintre parcele (250 de metri pătraţi în Iaşi, pe strada Albineţ), cumpărată cu 35.000 de euro în iunie, a fost vândută, cu 45.000 de euro, cinci luni mai târziu, în noiembrie. Celelalte, două parcele de 2.400, respectiv 10.000 mp în Ocna Dej şi 1.500 mp în Zalău, sunt destinate unor viitoare dezvoltări imobiliare. „Terenurile din Ocna Dej au potenţial pentru investiţii de tip rezidenţial, în timp ce parcela din Zalău se află într-o zonă cu birouri şi mă gândesc că ar fi potrivită pentru un office building“, spune Guşă. „Dacă voi avea timp, mă voi ocupa chiar eu de aceste proiecte, iar dacă nu, mă voi asocia cu cineva“, explică liderul Partidului Iniţiativa Naţională.
Guşă dezvăluie că banii încasaţi pentru terenul din Iaşi vor fi investiţi tot în imobiliare. De data aceasta, prin cele două firme în care soţia sa deţine 100% (Globalcom Group SRL), respectiv 95% din părţile sociale, restul de 5% fiind deţinute de mama politicianului, Verginia Guşă (Global Consulting Partners SRL). „Am împrumutat până acum, din fonduri proprii, cele două companii cu circa două milioane de lei, din care 1,4 milioane de lei au fost deja achitate, pentru achiziţionarea unor apartamente în Capitală. Mizăm pe creşterea valorii de piaţă a acestora, dar şi pe creşterea, mult mai rapidă, a chiriilor“, afirmă deputatul.
Pe lângă investiţiile din 2007, soţii Guşă mai deţin o vilă în suprafaţă totală de 285 mp în Pipera, o casă de vacanţă de 584 mp şi teren de 2.000 mp la Cornu, un apartament de 55 mp pe strada Elena Văcărescu din cartierul bucureştean Băneasa şi 33% dintr-o casă de 273 mp în cartierul de lux Domenii din nordul Capitalei (34% din acest imobil îi aparţine mamei politicianului, iar 33%, socrilor acestuia). Proprietăţile din Pipera şi de la Cornu sunt închiriate şi le-au adus, anul trecut, 20.000 de euro. „Putem spune că am reuşit să avem un portofoliu care dă siguranţă familiei mele pe termen lung şi pe care, dacă vor vrea, copiii mei îl vor putea lichidiza uşor“, spune deputatul.
Mulţi se vor întreba, desigur, de unde vin banii care au stat la baza creării acestui portofoliu imobiliar. Încă de la terminarea facultăţii, în 1994, Cozmin Guşă a avut slujbe bine plătite. Mai întâi, merchandiser la Wrigley Spearmint („câştigam peste 300 de dolari pe lună, ceea ce era foarte mult pentru acea vreme“, îşi aminteşte el), apoi director de distribuţie la editura Hyparion, redactor-şef al postului de radio Sonic din Cluj (1995-1996) şi director al unui trust regional de presă scrisă (1996-1997), funcţie din care şi-a dat demisia din cauza unor neînţelegeri cu acţionarii.
A urmat o bursă de câteva luni în Statele Unite, dedicată managementului mass-media, iar din ianuarie 1998, postul de director de dezvoltare la Antena 1. „După un an, am preluat conducerea companiei «Jurnalul», care stătea prost din punct de vedere financiar şi pe care am redresat-o foarte repede. Am achiziţionat, în acea perioadă, «Gazeta sporturilor» şi am înfiinţat mai multe publicaţii“, povesteşte Guşă.
El spune că o bună parte din banii câştigaţi în acea perioadă au fost investiţi. „Cele mai profitabile au fost plasamentele în clădiri şi terenuri, dar şi cele în valută. Am mai luat parte şi la alte tipuri de afaceri, cum ar fi distribuţia, şi am investit şi în acţiuni tranzacţionate la bursă. Cel mai mare portofoliu a fost în jur de 250.000-300.000 de euro, dar acum l-am lichidat, pentru că nu mai am timp să mă informez şi nu vreau să mă las pe mâna brokerului“, afirmă deputatul.
În 2008, Cozmin Guşă nu va fi deloc activ în afaceri. „Nu mai am bani să investesc, campania electorală va costa mult. Şi, în plus, cred că oamenii politici care fac business într-un an electoral nu sunt prea inspiraţi“, spune el. Liderul PIN mai afirmă că, în funcţie de rezultatele obţinute, se va gândi, la sfârşitul ciclului electoral, adică după alegerile prezidenţiale din 2009, dacă va mai rămâne sau nu în politică. „Dacă se va întâmpla să plec, îmi văd viitorul pe cont propriu, în parteneriate de calitate cu oameni care îşi propun mize remarcabile. Nu mai vreau şefi. Ca domenii preferate, ar fi politica şi lucrurile convergente la această arie, ca PR-ul aplicat, media, geopolitica şi energia, dar şi imobiliarele“, dezvăluie el.
«Am reuşit să avem un portofoliu imobiliar care dă siguranţă familiei mele pe termen lung şi pe care, dacă vor vrea, copiii mei îl vor putea lichidiza uşor.»
Cozmin Guşă, deputat, preşedinte PIN
Un ardelean care se vede primar al capitalei
– Născut pe 2 iulie 1970 în Câmpia Turzii
– A terminat Facultatea de Fizică, un an urmând cursurile la Bucureşti şi patru la Cluj. A absolvit în 2004, ca şef de promoţie
– Şi-a luat doctoratul în management, la ASE, în 2005, şi este, din 2007, doctorand în geopolitică la Universitatea Bucureşti
– Între 1994 şi 2001, a lucrat în diverse edituri şi companii media
– Între 2001 şi 2003 a fost secretar general al PSD
– Între 2004 şi 2005 a fost şef de campanie electorală al PD
– Din 2005 – preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională
– Din 2004 – deputat
– Şi-a anunţat recent candidatura la fotoliul de primar al Capitalei
– Are doi copii, un băiat de zece ani şi o fată de patru ani.