Charles Parton, membru asociat la Council on Geostrategy și RUSI, cu 22 de ani de experiență diplomatică în privința Chinei a scris un articol amplu despre noua amenințare generată de varianta Omicron. Acesta susține că există posibilitatea ca instrumentele totalitare să fie ineficiente împotriva ei.
Dacă noua variantă e atât de contagioasă precum pare, chiar și instrumentele totalitare s-ar putea dovedi insuficiente pentru a ține piept unei maree năpraznice, arată The Telegraph.
Regele Cnut cel Mare și-a pus la punct curtenii lingușitori demonstrându-le că nu e capabil să inverseze mareea. Xi Jinping, conducătorul Chinei, pare să creadă că el e capabil să controleze valurile de Covid-19 care se apropie de țară. Omicron i-ar putea dovedi că se înșală. Dacă așa va fi, ar putea fi prima mare lovitură suferită de prestigiul și autoritatea lui.
Pandemia a reprezentat un dezastru pentru reputația externă a Partidului Comunist Chinez (PCC). Mai mult decât crimele lui din Xinjiang împotriva umanității, amenințările lui la adresa Taiwanului sau demantelarea libertăților promise Hong Kongului, darul pandemic pe care el l-a făcut lumii i-a supărat pe străini.
Ei au văzut cu ochii lor natura adevărată a PCC atunci când acesta a refuzat să coopereze la cercetarea originii pandemiei, a dus o diplomație de intimidare în privința echipamentelor medicale de protecție și a jubilat la deficiențele măsurilor pandemice adoptate de americani și europeni pentru a-și proteja populația. Și, lăsând la o parte pandemia, a contribuit el însuși enorm la o reevaluare a politicii față de China. Însă propaganda lui a avut succes pe plan intern. Un lucru care pentru PCC contează mai mult.
Politica pandemică a PCC s-a bazat pe o carantină și supraveghere a populației de tip totalitar, până la momentul în care un vaccin eficient urma să fie inventat și administrat. Atunci barierele puteau fi ridicate, granițele puteau fi deschise.
Dintr-un anumit punct de vedere „politica zero Covid” a funcționat. Chiar dacă cifra reală a morților și spitalizărilor e de 10 ori mai mare decât cea pretinsă, boala a fost ținută cu succes sub control. Ca reacție timpurie, acea politică a fost cea corectă. Un cercetător chinez a calculat că, dacă China ar fi adoptat răspunsul mai puțin restrictiv al Vestului la pandemie, numărul cazurilor ar fi ajuns la 280.000-637.000 pe zi, în funcție de tipul strategiei adoptate – cea americană ori cea britanică. Serviciile medicale relativ rudimentare ale Chinei nu ar fi făcut față.
Urmările variantei Omicron
Dar chiar și înainte de apariția Omicron acea politică devenise deja problematică. Vaccinurile chinezești nu sunt îndeajuns de eficiente; în momentul în care carantina și supravegherea draconice sunt ridicate, pandemia va lua probabil avânt, în absența imunității de turmă. Iar dacă Omicron e atât de contagioasă precum pare, chiar și instrumentele totalitare s-ar putea dovedi insuficiente pentru a ține piept unei maree năpraznice.
Așadar, strategia nu funcționează. Dar PCC nu poate admite acest lucru și nici experții nu și-i poate lăsa să-l admită. Xi a rămas captiv în groapa propagandistică pe care chiar el și-a săpat-o. După ce și-a convins poporul că politica pandemică a PCC demonstrează superioritatea genialei sale „democrații de proces integral” asupra sistemelor politice occidentale și după ce a ridicat în slăvi măreția științei chinezești care a produs vaccinuri, cu greu ar mai putea spune el acum: „Pardon, aici ne-am înșelat”.
Ar putea exista totodată și limite ale răbdării, fie și în cazul unei populații precum a Chinei, care nu obișnuiește să se plângă. Dacă Omicron se va prăvăli peste țară, vor fi ei furioși pentru cei doi ani de interdicții, dovedite acum drept ineficiente? Sistemele totalitare au tendința de a nu renunța la puteri și restricții impuse temporar, și dintr-un motiv acceptabil pentru populație, atunci când justificarea inițială dispare. Cum vor reacționa oamenii de rând atunci? Cum vor reacționa cei mai înstăriți și cei cu educație superioară? Au fost lăsați fără opiul maselor din clasa mijlocie – cel al turismului și educației în străinătate. Vor accepta în continuare așa ceva?
Economia întâmpinase turbulențe încă dinainte de pandemie. Situația e și mai rea acum, deși exporturile au rămas surprinzător de puternice. Dar acest lucru nu mai poate continua. Perturbarea lanțurilor de aprovizionare, consumul redus, precauția mai mare a altor țări când vine vorba de a apela la tehnologii și companii chinezești, toate acestea alimentează deja șomajul. Un jucător global precum China nu poate rămâne într-o stare semi-închisă.
Ce ar putea face Xi?
Orice fel de Plan B ar fi prea dificil de implementat, dat fiind că implică inadmisibila admitere a eșecului. PCC nu poate importa nici vaccinuri străine – care oricum n-ar putea fi produse în cantități suficiente – fără a-i dezvălui poporului că împăratul lui nu are hainele pe el. Deci Planul A este obligatoriu.
Situația nu e una sănătoasă nici pentru relațiile internaționale. China pare decisă să continue să se izoleze de lume pentru a împiedica răspândirea virusului. Reducerea activității în domeniul afacerilor, universitar, guvernamental, social și în privința altor tipuri de relații înseamnă că acum există șanse mai mari să apară neînțelegeri și să ia amploare neîncrederea. Xi a proclamat pe plan intern un „război popular” contra pandemiei.
Propaganda PCC extinde această atitudine belicoasă și la lupta globală cu pandemia. În loc de o cooperare transparentă pentru descoperirea originii pandemiei, în loc de o susținere deschisă pentru OMS (nu în ultimul rând și în privința aderării Taiwanului), în loc să colaboreze deschis cu cercetătorii occidentali, PCC s-a folosit de criză pentru a-și urmări propriile scopuri meschine. Și s-ar putea să plătească un preț greu pentru politizarea acestui virus.