Fostul ministru grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a apreciat - într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC - că reformele economice impuse ţării sale de creditorii internaţionali vor eşua chiar înaintea începerii negocierilor privind detaliile noului acord de asistenţă financiară.
În opinia lui Varoufakis, programul prin care Grecia va primi un nou împrumut de 80-86 de miliarde de euro în schimbul aplicării unor noi măsuri dure de austeritate 'va intra în istorie ca cel mai mare dezastru de gestiune macroeconomică' şi va fi un eşec 'indiferent cine va pune în aplicare' măsurile promise.
Întrebat când estimează că ar putea fi constatat eşecul pe care el în prevede, fostul ministru, în prezent deputat, a răspuns că programul 'a eşuat deja'.
Însă el i-a luat totuşi apărarea premierului Alexis Tsipras, care a semnat acordul, afirmând că acesta din urmă nu avea altă opţiune. 'Ni s-a dat să alegem între execuţie şi capitulare. Şi el (Tsipras) a decis că cea mai bună strategie este capitularea', a mai spus Varoufakis.
Săptămâna aceasta parlamentul de la Atena a votat un prim set de reforme promise în acord, un al doilea set având ca termen limită pentru aprobare ziua de miercuri. Apoi urmează să înceapă negocierile dintre guvernul grec şi creditorii internaţionali pentru un nou pachet de asistenţă financiară.
AGERPRES