Vârsta de pensionare şi stagiile complete de cotizare pentru femei vor creşte cu trei luni pe an, începând cu 2015, pentru a egala vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani, până în 2030, ceea ce va reduce însă numărul locurilor de muncă, au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax."Varianta analizată de Guvern pentru egalizarea graduală a vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei este creşterea vârstei de pensionare şi a stagiilor complete de cotizare pen
Vârsta de pensionare şi stagiile complete de cotizare pentru femei vor creşte cu trei luni pe an, începând cu 2015, pentru a egala vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani, până în 2030, ceea ce va reduce însă numărul locurilor de muncă, au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax.
„Varianta analizată de Guvern pentru egalizarea graduală a vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei este creşterea vârstei de pensionare şi a stagiilor complete de cotizare pentru femei cu trei luni pe an, pentru egalizare cu vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani, până în 2030. Această creştere va avea loc începând cu anul 2015, după finalizarea etapei de creştere a vârstelor de pensionare pentru bărbaţi la 65 ani şi pentru femei la 60 ani, prevăzută de actuala lege a pensiilor publice”, au arătat sursele, care citează dintr-un document guvernamental.
Guvernul apreciază că egalizarea vârstei de epnsionare va îmbunătăţi sustenabilitatea financiară a sistemului, atât prin venituri mai mari, cât şi prin cheltuieli mai reduse, dar în acelaşi timp se aşteaptă ca ieşirile mai reduse de pe piaţa muncii să diminueze oferta de locuri de muncă şi, implicit, să crească şomajul, în special în rândul tinerilor.
În prezent, vârsta medie de pensionare este de 63,5 ani pentru bărbaţi şi de 57,5 ani în cazul femeilor.
SURSA: Mediafax