Vizați sunt medicii. Aceștia vor putea ieși la pensie, la cerere, la 67 de ani, se arată în actul normativ. Este vorba despre o inițiativă a Senatului de modificare a Legii privind reforma în sănătate, susținută și de deputatul brăilean, Vasile Varga.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și va merge la Camera Deputaților, care este for decizional.
Medicii care vor alege să se pensioneze la 67 de ani vor fi obligați să depună o solicitare la unitatea medicală unde profesează, cu trei luni înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
„Au existat solicitări atât din partea medicilor de familie, cât și a medicilor specialiști, pentru prelungirea vârstei de liberă practică. O solicitare legitimă, dacă ținem seama că una dintre gravele probleme ale sistemului sanitar o reprezintă criză tot mai acută a lipsei de specialiști. Lipsa de medici se resimte inclusiv în orașele mari, dar devine de-a dreptul dramatică în comunitățile mici, unde se ajunge chiar în situația că spitalele să aibă secții închise din lipsa de specialiști. În aceste condiții, prelungirea cu doi ani a dreptului de a profesa a medicilor specialiști poate diminua acest fenomen. Mai ales că, în lipsa schemelor complete, asupra personalului există o incarcatură foarte mare, ceea ce duce la diminuarea calității actului medical”, arată Vasile Varga.