Vârsta de pensionare va fi schimbată! Se modifică Legea pensiilor

Un proiect de lege în acest sens, aflat pe masa senatorilor, ar urma să modifice și să completeze Legea pensiilor. Autorii inițiativei au în vedere schimbarea vârstei de pensionare.

Astfel, din punct de vedere al vârstei de pensionare, dansatorii vor fi plasați la același nivel cu balerinii și acrobații. Aceștia din urmă se retrag mult mai devreme din activitățile pe care le desfășoară, scrie dcbusiness.ro.

Inițiativa face referire la persoanele care practică dansuri populare, dans modern sau contemporan. Aceștia fac același efort fizic ca și balerinii, iar consecințele pe planul sănătății, odată cu înaintarea în vârstă, sunt de cele mai multe ori iremediabile.

„Efortul fizic exagerat poate avea, însă, consecințe dintre cele mai grave. Majoritatea persoanelor care exersează un dans de performanţă sau balet, au dureri puternice de genunchi, de gleznă, sau musculare. Astfel, dansatorul şi dansatorul popular trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii de pensionare ca şi dansatorul de balet pentru că fiecare persoană care profesează cu seriozitate, dansează, diferenţa între cele 3 tipuri este doar modul de dans învăţat şi exersat”.

Propunerea ar urma să modifice articolul 50 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.