Proiectul iniţiat de deputatul PDL Cristian Apostolache stipulează că aceste persoane trebuie să fie apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii.
"Evaluarea psihologică şi medicală se impune a se efectua periodic. În acest sens, pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 70 de ani testarea psihologică se va efectua la un interval de un an, iar pentru cele de peste 70 de ani la un interval de şase luni", se arată în proiectul de lege.
Actul normativ vizează modificarea alineatului 1, al articolului 15 din legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.
SURSA: Agerpres