Producătorul german de baterii Varta și-a lăsat amprenta în istorie. Când astronauții Neil Armstrong și Buzz Aldrin au pășit pe lună în 1969, camera folosită la realizarea pozelor selenare era alimentată de un acumulator al producătorului.
Producătorul de baterii are o tradiție de peste un secol
Producătorul are o tradiție de peste un secol și a stat la baza multor inovații din industrie. Un exemplu mai recent sunt airpod-urile de la Apple. Acestea funcționează pe bază de acumulatori produși de companie.
Conform informațiilor publicate de Zeit, compania este lider în industria bateriilor pentru aparate auditive și a a pus în mișcare o lume întreagă, de la uz casnic până la uz industrial.
Problemele au început după tranziția ecologică
Varta a primit ajutor de la stat. Chiar și așa, tot se luptă pentru supraviețuire. Statul a oferit o subvenție de 100 de milioane de euro pentru a suplini lipsurile. Potrivit sursei menționate, banii nu sunt suficienți.
Problemele au început după tranziția ecologică. Aceasta, împreună cu problemele din lanțurile de aprovizionare create din cauza problemelor geopolitice globale, criza energetică, războiul din Ucraina, au contribuit la declinul gigantului industrial din Germania.
Varta nu a mai putut face față creșterii prețurilor și lipsei materiilor prime necesare desfășurării activității.
Guvernul german a promis un ajutor de până la 300 de milioane de euro
Guvernul german a promis un ajutor de până la 300 de milioane de euro, din care momentan a livrat o treime. Inclusiv producătorul de automobile Porsche s-a implicat și a achiziționat un pachet de acțiuni.
Mișcarea făcută de constructorul auto a generat interes din partea altor investitori, care doresc să participe la relansarea companiei.
Totuși, până când autoritățile vor aloca restul subvențiilor promise și se vor alătura alți asociați, valoarea acțiunilor scade dramatic.
Producătorul din Germania are nevoie urgentă de un plan dedicat restructurării datoriilor
De la maximul înregistrat în urmă cu trei ani, la peste 160 de euro, la sfârșitul lunii iulie acțiunile firmei erau doar 2,32 euro.
Producătorul din Germania are nevoie urgentă de un plan dedicat restructurării datoriilor. În lipsa acestuia, nu se vor putea face investiții coerente și compania va continua să funcționeze pe minus, notează publicația menționată.