Dată fiind importanța subiectului, acesta a suscitat un larg interes public, generând totodată numeroase controverse.
De altfel, conform unei declarații recente a lui Varujan Pambuccian, membru în Comisia IT&C din Camera Deputaților, ”proiectul este într-un anumit stadiu și el poate fi mult perfecționat”. 5G prin saltul tehnologic pe care îl aduce, respectiv prin vitezele de transfer de date extrem de ridicate, va avea un impact puternic nu doar în domeniul telecomunicațiilor, dar și numeroase aplicabilități în alte industrii. Internetul lucrurilor va deveni realitate, inteligența artificială va căpăta avânt, iar condusul autonom va fi treptat parte a vieții noastre de zi cu zi.
Tocmai datorită acestui impact puternic pe care 5G îl va avea în viețile românilor, Varujan Pambuccian opinează că discuții cu asociații profesionale și cu asociații patronale ar trebui să fie purtate înainte de luarea oricărei decizii. ”Fără să ții cont de ce îți spun oamenii aceia, care mai bine decât ei nu știe nimeni ce se întâmplă în domeniul lor, riști să creezi dezechilibre foarte mari” a precizat el.
Conform lui Varujan Pambuccian, pe piața locală de telecomunicații ar trebui să existe în continuare competiție și neutralitate tehnologică, care înseamnă diversitate în piață, iar ”atunci când vorbim despre competiție, vorbim despre prețuri cât mai bune pentru utilizatorul final”.
Datorită întârzierilor deja existente, cel mai probabil licitația 5G nu va mai avea loc în acest an, ea urmând în acest caz să se desfășoare în 2021, după ce inițial era programată pentru anul 2019.