Românii care plănuiau să îşi pregătească varză murată în această perioadă au parte de o veste foarte proastă. Seceta a dus la scumpiri serioase, iar cei vor să cumpere varză pentru murat mai trebuie să ţină cont şi de alte costuri.
Scumpiri la varză. Seceta a afectat serios producţia din acest an
Anul acesta a fost unul dificil pentru cultivatorii de varză, iar producția a fost afectată grav de secetă, ceea ce a dus la o scădere a recoltei și la creșterea prețurilor, care ajung la tarabe acum până la 6 lei kilogramul.
Gospodarii se pregătesc deja pentru murături, căutând cele mai bune legume. Mircea Pascariu, un cultivator, a explicat că seceta a împiedicat irigarea corectă a recoltei, însă chiar și așa, unele dintre verze ajung să cântărească trei kilograme.
În județul Suceava, lipsa apei a dus la pierderea a peste trei tone de varză la hectar. Chiar și cu prețuri ridicate, gospodarii continuă să cumpere varza necesară pentru prepararea sarmalelor de Crăciun, fiind atenți să aleagă legumele potrivite pentru diferite preparate.
Un localnic a menționat că îți poți da seama imediat dacă o varză este bună pentru tocat sau pentru sarmale doar prin atingere.
„Când pui mâna pe varză îţi dai seama dacă e pentru tocat sau pentru sarmale. Dacă pun mâna pe ea ştiu care e. Asta e uşoară, pusă pentru murat, asta la fel, asta e deasă şi grea că e coaptă”, a explicat el pentru Observator.
Întrebat despre secretul pentru a nu se înmuia varza pusă la murat, un alt localnic a explicat că nu a avut niciodată astfel de probleme, menționând că varza trebuie păstrată la răcoare și plitocită la câteva zile.
Cât costă un kilogram de varză gata murată, pentru cei comozi
Costurile pentru a pregăti un butoi de 50 de litri de varză murată sunt semnificative: aproximativ 200 de lei pentru varză, 20 de lei pentru sare și 10 lei pentru mirodenii. Pentru cei care nu au răbdare să o pregătească singuri, varza murată gata preparată costă 8 lei kilogramul.
„Am curăţat-o frumos de frunze, am pus-o în butoi cu hrean, cu ţelină şi sare. Saramura făcută separat, că dacă punem sarea deasupra se face negru de la sare, dar aşa turnăm numai apă cu sare”, a explicat o femeie pentru jurnaliştii de la Observator.
În unele zone, cum ar fi în bazinele agricole mari, aproape șase tone de varză sunt puse la murat în vase mari, după care se adaugă aproape cinci tone de saramură. Mircea Pascariu a subliniat că această metodă tradițională de conservare poate păstra varza pentru un an întreg.
El a explicat că în trecut varza era murată în căzi de lemn, un obicei care a fost transmis din generație în generație, iar durata de viață a unei astfel de căzi poate ajunge la 50 de ani.
Cercetătorii din Buzău au reușit să reînvie un soi de varză românească veche, Licurișca, ideală pentru murături, iar acest succes a fost recompensat cu o medalie de aur în 2023, la Salonul Inovării și Cercetării.
România rămâne unul dintre cei mai mari producători de varză din Uniunea Europeană, cultivând anual peste 600.000 de tone, din care o mare parte este exportată în țări precum Germania, Spania și Italia.