Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA Ploieşti, structură ce instrumentează dosarul în care acesta este urmărit penal pentru trafic de influenţă, sub control judiciar. El a părăsit sediul instituţiei după o jumătate de oră.
La ieşirea de la DNA, Blaga a refuzat să dea declaraţii, spunând că niciodată nu va face comentarii asupra unei anchete. Surse apropiate anchetei au declarat că Blaga a fost audiat de procurori în contextul în care anterior nu a dat declaraţii în faţa procurorilor.
Vasile Blaga este urmărit penal, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, în acelaşi dosar fiind cercetat şi Gheorghe Ştefan.
Procurorii DNA spun că Blaga ar fi primit în mod repetat în perioada 2011-2012, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, iar de la Gheorghe Ştefan, suma de 500.000 de euro, bani despre a căror provenienţă avea cunoştinţă.
Procurorii susţin că, în 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere – secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan -, în sensul obţinerii de bani pentru partid.
"Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică unor firme dispuse să 'cotizeze' pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ştefan şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană", a precizat DNA.
Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga şi a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică unor diverse societăţi indicate. AGERPRES