"Am fost citat ieri în calitate de martor, într-un dosar – 938 – de anul trecut. Este vorba de un abuz în serviciu. Cineva a făcut un abuz în serviciu, despre cine este vorba nu ştiu", a declarat Vasile Blaga la intrare în sediul DNA.

Întrebat dacă avea cunoştinţă de neregulile de la ANRP, Blaga a spus că nu are nicio legătură cu activitatea ilegală de la această instituţie: „Nu am fost implicat, procurorii vor face lumină în aceste cazuri”.

"Cei care au lucrat acolo, deja multe dosare sunt în cauză, multe dosare sunt în instanţă, se vor pronunţa instanţele, cei vinovaţi, dacă sunt vinovaţi, vor plăti. (….) Nu am fost implicat niciodată. (…) Ministerul de Interne şi Ministerul Dezvoltării, unde am stat opt luni, nu au avut astfel de atribuţii (n. r. – de desemnarea membrilor comisiei ANRP)", a mai spus copreşedintele PNL.

Pe de altă parte, Blaga a admis că a fost dezamăgit când a aflat că Ludovic Orban este suspectat de corupţie. "Orice partid are bani pe care îi adună, conform legii. Este o legislaţie extrem de restrictivă şi dintotdeauna am atras şi le atrag atenţia tuturor colegilor care candidează că vorbim de bani publici. Banii utilizaţi în campanie pentru partidele care depăşesc pragul de 3 % vor fi restituiţi din buget. (…) Trebuie să fie foarte atenţi", a explicat el.

Procurorii anticorupţie au investigat în ultimii ani mai multe presupuse fapte de corupţie de la ANRP, unele dintre dosare fiind deja trimise în judecată.

În cauzele rămase în curs de instrumentare la DNA au fost audiaţi, de la începutul acestui an, ca martori, printre alţii, Emil Boc, Cătălin Predoiu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.