Noul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni, după anunţarea rezultatului votului din plenul acestui for legislativ, că va depune eforturile necesare pentru "normalizarea" activităţii în Camera superioară a Parlamentului şi pentru recuperarea restanţelor în procesul de legiferare.
"Împreună vom reuşi să recuperăm din restanţele pe care le avem în procesul de legiferare. O să depun eforturile necesare pentru a normaliza relaţiile dintre noi. Relaţiile şi discuţiile dintre grupurile parlamentare trebuie să ia o altă turnură. Am convingerea că Senatul este şi va rămâne şi prin calitatea celor care o compun Camera superioară a Parlamentului", a spus democrat-liberalul.
Vasile Blaga a ţinut să îi mulţumească lui Mircea Geoană pentru "eforturile bune" pe care le-a depus pe durata mandatului său de preşedinte al Senatului.