Una dintre modificările cheie ale noului proiect de lege a sănătăţii este reducerea numărului de contribuabili la casele de asigurări la 1-1,5 milioane, ceea ce înseamnă că ar putea exista în viitor 10-12 case de asigurări teritoriale, într-o perioadă de 1-2 ani. "Asiguraţii vor semna adeziuni la aceste case şi nu este exclus ca şi alte structuri să-şi creeze propriile case de asigurări, cum sunt sindicatele", a spus ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi. Astfel, noul proiect de lege propune distribuirea contribuabililor din sistemul public de sănătate în mai multe case de asigurări teritoriale.
Ministrul a mai precizat că serviciile medicale suportate de stat vor fi urgenţele. prevenţia, bolile endemo-epidemiologice şi bolile de risc major şi cele rare.
Referitor la pachetul de servicii medicale, acesta a precizat că va exista un pachet de bază, la care vor fi asiguraţi tot cei care plătesc asigurările de sănătate, unul social, unde vor fi asiguraţi cei care constituie cazuri sociale şi pentru care va plăti statul, unul minim de urgenţă, unde vor fi asiguraţi cei care nu plătesc asigurările şi au o urgenţă şi care după ce primesc asistenţa medicală trebuie să achite contravaloarea serviciilor şi un pachet de urgenţă pentru urgenţele medicale.
Potrivit lui Cepoi, dacă o persoană nu îşi face evaluarea de sănătate anual şi ulterior face o boală care ar fi putut fi prevenită, există posibilitatea ca acesta să plătească în plus. Pachetul de bază se va defini pe baza unor calcule care se fac în prezent. De asemenea, legea introduce responsabilitatea individului faţă de propria sănătate, a mai afirmat demnitarul.
Theodor Alexandrescu, CEO-ul asiguratorului privat Allico, a susţinut că este important să se precizeze şi cum se va face deductibilitatea iar populaţia să fie educată că trebuie să-şi pună bani de o parte şi pentru sănătate. Potrivit acestuia, un calcul estimativ arată că o asigurare facultativă minimă va fi în jur de 300-400 de euro, în funcţie de mărimea pachetul de bază şi de deductibilitate.
La rândul său, Laurenţiu Mihai, de la Asociaţia Producătorilor de Generice, a făcut propunerea ca în pachetul de bază să fie introduse medicamente generice.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi discutată Legea Sănătăţii iar apoi va fi pusă pe site-ul ministerului pentru dezbatere publică.