Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit vineri seara, despre subiectul comasării alegerilor din 2024. Fostul ministru de la PSD a spus cât de pregătiți sunt social-democrații pentru competiția electorală.
Vasile Dîncu: Până la urmă, democrația costă
„Când a început acest ciclu politic, guvernul care s-a instituit atunci și politicieni au spus în sfârșit, avem 3 ani fără alegeri, ne bucurăm că toate alegerile sunt concentrate în ultimul an și 3 ani vom putea face reforme. Acum ni se spune că avem nevoie de al 4-lea an pentru că să avem normalitate și stabilitate.
Nu se face economie, pentru că, până la urmă, democrația costă și dacă vrem să facem economie maximă, atunci dictatură este, doamne ferește, cea mai ieftină până la urmă, că nu sunt alegeri deloc și este stabilitate, este securitate, cum spun unii în acest moment. Deci nu este o economie care să merite să falsificăm democrația.” a spus fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu.
Alegerile viitoare îi sperie pe liberali
Mai mult, Vasile Dîncu a ținut să precizeze că liberalii au deja trei ani de când sunt la guvernare, iar alegerile viitoare cel mai probabil îi sperie.
„În al 2-lea rând, oboseală electorală. Oamenii nu obosesc mergând la alegeri. Oamenii au mai degrabă oboseală politică, pentru că noi, clasa politică i-am făcut să nu aibă încredere nici în instituții, nici în politicieni.
Păi, am văzut spunând că este vorba, de exemplu, să păstrăm stabilitatea și că să nu bulversam, să creăm instabilitate. Mă refer la toată lumea. Până la urmă, noi toți care am făcut politică până acuma nu am reușit în 30 de ani să construim o încredere în politicieni. Asta este adevărul.
Alegerile vin să reseteze din când în când și este bine să apară actori noi, să se vadă care sunt echilibrele. Unii să plătească electoral și când spun că să plătească electoral, evident că vom plăti și noi, cei de la PSD-ul care suntem asociați la această guvernare, evident că noi n-am condus până acum această guvernare, vom vedea ce vom face încolo.
Dar liberalii au 3 ani în care au fost continuu la guvernare. Ei să se bucure să fie alegeri că au ce arată, probabil sau le e frică de alegeri. Dacă le e frică de alegeri, atunci noi nu suntem de acord să falsificăm democrația pentru acest lucru,” a mai spus Vasile Dîncu.
Partidele noi vor avea o șansă
De asemenea, fostul ministru al Apărării a subliniat că partidele noi, de exemplu, care au venit, vor avea o șansă.
„În fond, în alegeri se face politică, în alegeri se politizează lucrurile. Ce voiam să spun eu este că se hiper-politizează temele dezvoltării locale. Noi și așa nu avem puteri locale dezvoltate că lumea, n-am făcut descentralizarea până acum decât până la jumătate.
Și atunci, dacă vom veni cu temele generale, vom ascunde, vom acoperi temele locale care sunt importante, pentru că dacă vom vorbi despre corupție, dacă vom vorbi despre faptul să nu ne vindem țară, cu siguranță că sunt teme foarte importante pentru națiune, dar vor ascunde temele locale.
De asemenea vor ascunde actorii locali. Sunt politicieni locali independenți în câteva județe care au intrat în consiliile locale, sunt politicieni, partide mai mici, care au o șansă.
Partidele noi, de exemplu, care au venit, vor avea o șansă. Dacă vom vorbi numai PNL, PSD și încă trei partide sau două partide de la centru, tot timpul ei nu vor fi vizibili și vor pierde electoral. Deci, de aceea cred că este bine să lăsăm alegerile, să lăsăm să se audă și vocea celor mici, pentru că ăștia îmbogățesc democrația.
Acuma eu sunt PSD-ist, evident, dar chiar dacă sunt PSD-ist, nu pot să nu mă gândesc și la democrație, pentru că firesc este că să din când în când, clasa politică să reînnoiască, fie cei care au greșit sau care nu au făcut ce trebuie să plătească ș.a.m.d. Deci alegerile sunt un lucru normal,” a declarat fostul ministru al Apărării.