Vasile Dîncu a vorbit despre ieșirile publice ale președintelui Klaus Iohannis. Acesta a fost întrebat dacă nu cumva șeful statului a devenit prea absent în fața poporului. În acest sens, ministrul susține că este vorba despre cu totul altceva.
Întrebat în cadrul emisiunii Insider Politic, de la Prima TV, dacă nu are impresia că preşedinte Klaus Iohannis este absent atunci când ar trebui să iasă în faţa poporului, Vasile Dîncu susține că în opinia sa lucrurile se desfășoară destul de normal.
Mai exact, ministrul susține că există o anumită ierarhie destul de clară în ceea ce privește comunicarea. Potrivit acestuia, sunt președinți care vor să preia toate informațiile, pe când alții lasă loc premierului. În acest sens, ministrul Apărării este de părere că Iohannis respectă foarte bine această ierarhie.
“Eu nu cred. Nu cred că comunicarea trebuie să fie tot timpul la cel mai înalt nivel, eu cred, ca profesor de comunicare, cred într-o ierarhie foarte clară a nivelurilor de comunicare şi a tipurilor de comunicare. Există preşedinţi care vor să îşi asume întotdeauna totul şi să preia toate informaţiile, comunică în locul premierului, comunică în locul miniştrilor, atunci când sunt evenimente importante. Cred că preşedintele Iohannis respectă foarte bine ierarhia şi lasă să se pună în valoare tot sistemul administrativ”, a explicat ministrul Apărării, pentru sursa citată.
Vasile Dîncu, despre Klaus Iohannis
Totodată, acesta a mai adăugat că în opinia sa, în momentul în care un preşedinte comunică prea des, acest lucru devine banal. El susține că un șef de stat trebuie să comunice doar lucruri esențiale.
Ministrul a adăugat că dacă ar fi după el, ar exista anumite persoane care să transmită informații și doar cele mai importante ar veni din partea președintelui.
“Un preşedinte al României, sunt şi preşedinţi care au comunicat foarte des, dar eu cred că un preşedinte al României trebuie să comunice doar în momentele esenţiale şi atunci când spune ceva. să fie un lucru esenţial. Când preşedinţii au comunicat în fiecare săptămână şi au fost perioade politice vedeam că lucrul devine banal. Eu sunt şi dacă ar fi eu să hotărăsc un asemenea sistem, acest tip de sistem, în care cel mai puţin şi cel mai important comunică preşedintele şi în ordinea asta, în jos apare o comunicare pe orizontală, apar alte tipuri de comunicare care trebuie să fie în ritmul evenimentelor, să spun”, a afirmat Vasile Dîncu.