Ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD), a ajuns luni dimineață, 17 octombrie, la Palatul Victoria în jurul orei 10.30.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi că îl așteaptă pe ministrul Vasile Dîncu să revină în România pentru a avea „o discuție cât se poate de deschisă” cu privire la declarațiile potrivit cărora șansă păcii în acest moment poate să fie o negociere cu Rusia.

„Îl aștept pe dl. ministru Dîncu să revină în țară de la ministerfiala NATO. Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă față de opinia dumnealui. Nu este o opinie a guvernului și atunci va trebui să tranșăm foarte clar acest aspect”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat dacă e posibilă o remaniere a ministrului  Vasile Dîncu.

Klaus Iohannis: Doar Ucraina va decide când și cum și ce negociază!

Președintele României, Klaus Iohannis a fost întrebat, de asemenea, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, despre declarațiile făcute de ministrului Apărării, Vasile Dîncu, care a spus că singura șansă a păcii în acest moment poate să fie o negociere cu Rusia.

„În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când și cum și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, este poziția oficială a UE și probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziții”, a declarat Klaus Iohannis.

USR a solicitat ca Vasile Dîncu să ofere explicații în plenul Camerei Deputaților cu privire la declarațiile care amplifică propaganda rusească

Recent USR a depus o solicitare la Biroul Permanent cu scopul ca ministrul Apărării să fie chemat în plenul Camerei Deputaților pentru a oferi explicații cu privire la „declarațiile recente prin care amplifică propaganda rusească și aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE și NATO”.

„Nu este prima dată când ministrul Apărării își dovedește din plin incompetența, dar ultimele declarații, potrivit cărora NATO și SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-și pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înțelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete rusești, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziții disonante cu partenerii europeni și internaționali.

Îl așteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrățișează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi așteptăm și pe domnii Ciucă și Ciolacu să ia atitudine față de prestația tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, a afirmat Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.