Vasile Dîncu îi liniștește pe români: Nu ar trebui să intre în panică dacă văd tehnică militară a NATO
Ministrul Apărării a declarat, la Digi 24, că oamenii care văd tehnica militară a NATO sau a Armatei Române ar trebui să nu intre în panică, precizând că aceste mutări de trupe au loc în mod normal, chiar dacă nu există un pericol la graniță.
De asemenea, Vasile Dîncu a mai spus că militarii care vin în România vor sta la baza Mihail Kogălniceanu, însă că ei pot merge și în alte zone din România.
”În acest moment, avem loc de încartiruire în baza de la Mihail Kogălniceanu. Nu vor rămâne toţi acolo pentru că aceste trupe care întăresc Flancul Estic se mişcă, fac aplicaţii, merg spre nord, pot să ajungă la Poligonul de la Cinciu, pot merge şi în alte zone din România. Există o mobilitate a acestor trupe în operaţiuni pe care le avem stabilite dinainte. S-ar putea ca oamenii să vadă diverse blindate sau maşini cu însemnele NATO sau cu însemnele Armatei României, care circulă prin România, nu trebuie să se alarmeze pentru că acest lucru se întâmplă în mod normal într-o stare normală chiar atunci când nu există război la graniţă”, a precizat ministrul Apărării.
Numărul militarilor va crește
Ministrul Apărării mai spune că, având în vedere că a fost activată în premieră Forța de Răspuns a NATO, numărul militarilor va crește.
”Asta înseamnă un potenţial de maxim de 40.000 de soldaţi, conform legii de acum, care pot într-un răspuns progresiv, în funcţie de ceea ce se întâmplă, să fie mobilizaţi. Deocamdată, nu este cazul să avem o forţă foarte mare. S-au stabilit opt grupuri de luptă care sunt din ţările baltice până jos în Bulgaria. Noi am primit până acum o parte din grupul francez, în jur de 200 de oameni au venit pentru început”, a mai declarat ministrul.
Vasile Dîncu a adăugat că în noaptea aceasta sau mâine urmează să ajungă și batalionul din Belgia.
”Astăzi, premierul m-a anunţat că va veni un detaşament şi din Polonia. (…) E un plus cam de 2.000 de militari americani şi aproape 1.000 care va fi battlegroup condus de Franţa ca naţiune cadru. Au venit şi avioane”, a mai explicat ministrul Apărării, adăugând, făcând referire la cele patru aeronave din Italia că ”ei au opt aparate de zbor aici, de ultimă generaţie. Au venit nemţii, avem şase Eurofighter germane care au venit aici. (…) Avem avioane americane şi alte avioane care vin aici într-o circularitate care este stabilită dinainte. Spaţiul aerian şi teritoriul României nu se apără numai de pe teritoriul României”.
”Vor mai veni aici. Voi avea foarte rapid o discuţie cu ministrul portughez, cu doamna ministru a Olandei a Apărării va veni luni. Avem şi olandezi deja, dar vor mai veni şi se vor înscrie şi alte ţări. Cred că vom avea un plus şi de soldaţi germani în acest grup de luptă care se află la Mihail Kogălniceanu. Se mişcă foarte repede lucrurile, nu toate se anunţă, fiind o stare de conflict la graniţă, din punct de vedere strategic şi a secretului nu se pot anunţa toate cu săptămâni, cu zile înainte. Lucrurile se mişcă şi există logică tactică care guvernează aceste situaţii”, a mai declarat ministrul.