Se ajunge în sfârşit la pace în Ucraina? Iată ce spune un fost ministru al Apărării din România.
Pace sau conflict îngheţat în Ucraina? Vasile Dîncu: S-a mai întâmplat în zonă
Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi fost ministru al Apărării, este de părere că războiul din Ucraina ar putea să se oprească în 2023, în urma negocierilor, însă nu va fi o pace reală, ci se va ajunge în stadiul unui conflict îngheţat, aşa cum s-a mai întâmplat în regiune.
„Nu pot să fac prognoze, nu am elemente de genul acesta, cred totuşi, văzând evoluţiile din ultima vreme, la nivel intuitiv, aş putea să spun că anul acesta se va găsi o soluţie de oprire a conflictului, de oprire a războiului.
Dar asta nu se poate face decât prin negocieri, probabil. (…)
Nu e exclus să se ajungă la un conflict îngheţat, cum s-a mai întâmplat în zonă.
Dar firesc ar fi ca acest război în care se pierd vieţe de civil, de militari, ar trebui oprit. Ce se va întâmpla este foarte greu de spus, am citit zeci de scenarii”, a declarat Vasile Dîncu luni, 6 februarie, la Prima News TV.
Fostul ministru PSD al Apărării a explicat că nu ştie care va fi forţa de negociere a Ucrainei la acel moment, însă este de părere că, inevitabil, se va ajunge în cele din urmă la o modalitate de negociere.
Ofensiva ruşilor ar urma să reînceapă în următoarele 10 zile
În tot acest timp, ruşii ar putea declanşa o puternică ofensivă chiar în lunile următoare.
Oficialii de la Kiev au primit „informații foarte solide” despre intențiile Rusiei de a lansa o nouă ofensivă, iar atacul ar putea avea loc în următoarele zece zile.
Rușii ar urma să atace cel mai probabil în regiunile Donețk și Lugansk, unde au masat trupe în ultimele săptămâni.
Un consilier militar ucrainean a declarat pentru Financial Times că ofensiva rusă va fi probabil condusă de unități de elită.
„Acestea sunt adevărate brigăzi mecanizate, chiar dacă sunt mai puțin pregătite pentru luptă decât erau la începutul războiului.
Au întărit unitățile VDV (aeropurtate) și maritime. Aceștia nu sunt șoferi de autobuz și profesori de școală”, a explicat consilierul militar.