În replică, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, i-a spus liberalului că ameninţă parlamentarii cu scopul de a influenţa votul. 

„Invoc articolul 151 din Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru a putea comunica înainte de votarea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii faptul că, în conformitate cu articolul 8 din Legea răspunderii ministeriale, poate constitui infracţiune prezentarea de date inexacte Parlamentului şi preşedintelui României. Doamna ministru Olguţa Vasilescu a minţit plenul Camerei Deputaţilor şi, din punctul ăsta de vedere, vă pun în vedere să nu fiţi părtaşi la o minciună pe care o puteţi regăsi foarte uşor consultând paginile de socializare. Să nu toleraţi să perpetuaţi prezenţa miniştrilor în plenul Camerei Deputaţilor pentru a minţi Parlamentul României şi implicit poporul român de la tribuna Parlamentului”, a afirmat Vîlceanu. 

„Să înţeleg că ne-aţi ameninţat să nu care cumva să votăm, că ne-aţi spus că dacă vom vota vom fi complici şi riscăm o plângere penală? Vreau să lămuriţi lucrul acesta, mai mulţi colegi doresc să afle”, a intervenit Liviu Dragnea, care a condus şedinţa de plen. 

Dan Vîlceanu a susţinut că nu ameninţă pe nimeni. „Domnule preşedinte, trebuie să recunosc că mai bine ca dumneavoastră nu se pricepe nimeni la chestiuni penale. Dar, dincolo de asta, nu am ameninţat pe nimeni, ci v-am pus în vedere faptul că poate constitui şi să nu toleraţi sau să perpetuaţi asemenea comportamente de a minţi poporul român de la tribuna Camerei Deputaţilor”, a adăugat deputatul liberal.

„Deci, eu înţeleg asta: aţi reiterat faptul că ne ameninţaţi cu scopul de a influenţa votul de astăzi. Aveţi deja şi plângerea penală făcută?”, a continuat Dragnea. 

Vîlceanu a susţinut că doar a spus ce prevede Legea răspunderii ministeriale. 

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri, cu 157 de voturi „împotrivă”, 96 „pentru” şi 16 abţineri, moţiunea simplă intitulată „Lia Olguţa Vasilescu – ministrul minciunii şi al injustiţiei sociale”, iniţiată de liberali. 

AGERPRES