Practic, Vasilescu a explicat pericolul care ar amenința stabilitatea prețurilor și anume aprecierea semnificativă a dolarului în fața euro cu impact major asupra prețurilor la energie, fapt ce ar antrena scumpiri în lanț.
"Cei care vorbeau depre o depreciere de 10-12%, ca la finalul lui 2008, greșesc. În 2008, când leul se deprecia față de euro, dolarul se deprecia și el și astfel, prețurile la energie nu s-au inflamat, iar BNR a lăsat cursul să evolueze natural", a spus Vasilescu.
Dacă dolarul ar ajunge la paritate cu euro s-ar inflama prețurile la energie și asta ar duce și alte prețuri în sus, iar această inflație în creștere ar împinge cursul de schimb în sus.
"BNR e pregătită să intervină cu tot instrumentarul, nu strict cu o sumă mare de bani ci chiar pe palierul inflației", a adăugat consilierul guvernatorului BNR. Banca centrală a reușit să ducă prețurile la o așa stabilitate încât de 15 luni consecutiv, rata anuală a inflației este în scădere, de la peste 8%, cea mai mare din UE, la 1,79%, una dintre cele mai mici.
"Obiectivul principal al BNR este stabilitate prețurilor și cei care fac prognoze cu un curs la 5 lei au omis acest lucru. BNR va scoate tot instrumentarul pentru a nu se aduce la asta", a precizat Vasilescu.