Vasilescu (BNR) despre evoluţia cursului: Guvernul a dat ordonanţa de urgenţă care a produs emoţie

Evoluţia cursului valutar din ultimele zile nu ne permite să tragem o concluzie, fiind nevoie de mai mult timp pentru a observa tendinţa acestuia, iar analiştii care fac prognoze cu privire la evoluţia acestuia sunt "cititori în stele", susţine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.

"Cursul a urcat începând din ziua de 8 (noiembrie, n.r.) care este ziua în care Guvernul a dat ordonanţa de urgenţă care a produs atâta emoţie în societatea românească. În ziua aceea cursul a înregistrat o pierdere de altitudine, de la 4,59 de lei, la 4,61 de bani. Practic în ziua aceea cursul a pierdut doi bani. Ziua aceea nu ne spune nimic decât că s-a produs o emoţie în societate şi este posibil ca această emoţie să se fi regăsit în această schimbare de prag. Numărăm de atunci trei schimbări de curs. Nu putem să tragem vreo concluzie după aceste zile", a spus Adrian Vasilescu. 

Potrivit acestuia, dacă ne uităm, de la începutul verii, din 2 iunie, s-au tot produs schimbări şi singurele care au stat în picioare sunt cele care au durat mai mult de şapte zile. Acum trebuie să vedem când se vor aduna un număr de zile semnificative ca să aflăm care este tendinţa, iar uneori este nevoie şi de două luni, dacă nu se produc schimbări rapide. 

"Această preocupare a analiştilor de a se grăbi să dea prognoze se reflectă imediat în întrebările pe care le pune presa. Toată presa este interesată de aceste prognoze, iar răspunsul meu este că sunt cititori în stele. De ce spun că sunt cititori în stele? Acesta se întâmplă peste tot în lume, acolo unde se reped câteodată instituţii de analiză, nu persoane, se reped să spună ce va fi pe piaţa valutară şi vine piaţa valutară şi infirmă tot ce au spus. Analizele serioase care s-au făcut arată că astfel de prognoze pot exacte numai din întâmplare", a mai declarat Vasilescu. 

În data de 8 noiembrie, moneda naţională a coborât până la cea mai slabă cotaţie din ultimii cinci ani în raport cu euro, cursul anunţat de banca centrală fiind stabilit la 4,6198 lei, cu 2,30 de bani (0,5%) mai mult în comparaţie cu valoarea din şedinţa precedentă. Tendinţa de depreciere a continuat şi în zilele următoare iar vineri cursul anunţat de Banca Naţională a României a fost de 4,6390 lei pentru un euro. 

Miercuri, 8 noiembrie, Guvernul a adoptat mai multe acte normative care prevăd, printre altele, trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, scăderea contribuţiei la Pilonul II de pensii şi majorarea pragului veniturilor până la care o companie este considerată microîntreprindere şi impozitată cu 1% din venituri. 

AGERPRES

Citiți și:

Curs BNR: Euro continuă să crească după recordurile din zilele anterioare