‘Nu avem şanse să ieşim din criza anul acesta, poate nu vom avea şanse să ieşim nici la anul, când va fi an electoral. Poate să mai dureze încă un an. Dumnezeu ştie cât va dura criza, pentru că aici nu se încumetă nimeni să facă prognoze. Toată lumea se încumetă să facă prognoze privind ieşirea din recesiune’, a mai afirmat Vasilescu.
Potrivit acestuia, există o diferenţă între criză şi recesiune ca între parte şi întreg.
‘Criza este întregul, recesiunea este o parte a crizei. O criză poate fi fără recesiune şi s-au văzut multe crize în lume care nu au fost însoţite şi de recesiune, dar o recesiune fără criză nu se poate, pentru că întâi trebuie să se rupă ceva în mersul economiei ca să se ajungă la recesiune şi aceasta ruptură este tocmai criza. Nu există altă definiţie mai plastică şi mai exactă a crizei decât o ruptură în mersul economiei’, a explicat oficialul BNR.
Referitor la cursul de schimb acesta a spus că actuala creştere a leului este o creştere naturală nu artificială.
"Chiar dacă BNR şi-ar fi dorit să intervină pe piaţă, ea s-ar fi oprit în momentul în care a văzut că piaţa însăşi duce leul către acest nivel. În momentul de faţă băncile străine au văzut că pot să aibă încredere în leu şi au venit aici cu valuta, au adus valuta în România să o schimbe pe lei. Asta se întâmplă în piaţă şi de asta se întăreşte leul", a mai spus Vasilescu.