Vasilescu: Bugetarii nu trebuie să fie speriaţi

Bugetarii nu trebuie să fie speriaţi, pentru că ne vom încadra în anvelopa salarială de 32 de miliarde de lei până în 2020 sau de 43 de miliarde de lei până în 2022, a declarat, luni, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, după dezbaterile pe proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

‘Cert este că bugetarii nu trebuie să fie speriaţi, exact cum am promis că 32 de miliarde (de lei n.r.) se vor da, 32 de miliarde vom da. (…) Suntem obligaţi să ne încadrăm în anvelopa de 32 de miliarde, aici nu există niciun fel de discuţii. Va trebui să găsim o soluţie ca să ne încadrăm în 32 de miliarde de lei până în 2020, pentru că atât este prognozat, sau 43 de miliarde până în 2022. Deci nu există varianta în care mai venim cu 10 miliarde (de lei n.r.), cum veniseră senatorii în plus cu amendamentele. Numai cei din opoziţie au venit amendamente, cu 10 miliarde de lei peste cele 32 de miliarde date de noi şi au trecut câteva, uneori chiar cu sprijinul nostru, al Ministerului, pentru că unele erau de bun simţ, mai mult de clarificare a legii’, a spus ministrul Muncii.

Ministrul susţine că în cursul zilei de marţi se va intra cu dezbaterile pe familii ocupaţionale şi este posibil ca sindicatele să nu fie mulţumite.

‘Este posibil ca sindicatele să nu fie mulţumite, o să vedeţi mâine, când vom intra pe familiile ocupaţionale, ce cerere au sindicatele în plus faţă de ce s-a dat, pentru că pe de o parte unii lideri sindicali apar la televizor şi spun că nu e sustenabilă legea, iar pe de altă parte vin şi spun ‘mai daţi-ne nu ştiu cât la salarii’. Noi trebuie să veghem şi să ne încadrăm în suma de 32 de miliarde. Decizia politică este luată deja, indiferent că sunt proteste vis-a-vis de aceste chestiuni, nu dăm înapoi, pentru că este primul pas pe care vrem să îl facem spre descentralizare şi deja avem mai multe legi (…) legile din administraţia publică locală urmăresc un scop final şi acesta este descentralizarea. Deci, primul pas, prin legea salarizării unitare, e clar că nu putem influenţa acest lucru. Am înţeles sensibilitatea sindicatelor, care s-au simţit excluse, nu asta a fost intenţia noastră, ca să excludem sindicatele de la negocieri, dar am şi acceptat un amendament prin care salariile se stabilesc prin hotărâri de Consiliu Local şi judeţean, exact cum stabilisem noi, dar şi cu consultarea sindicatelor’, a subliniat ministrul Muncii.

Amendamentele pe proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au intrat luni, la ora 17:00, în dezbateri în Comisia pentru muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, iar acestea vor continua marţi de la ora 9:00.AGERPRES