Adrian Vasilescu: Populismul pluteşte ca avioanele deasupra lumii şi bombardează; în România discursul populist câştigă teren

Populismul este un risc foarte mare pentru întreaga lume, iar în România discursul populist câştigă teren pentru că este atractiv, a declarat Adrian Vasilescu, consultant de Strategie la Banca Naţională a României.

„Un alt risc mare, foarte mare al lumii noastre este populismul care pluteşte ca avioanele din al doilea război mondial deasupra lumii şi bombardează: Olanda, Marea Britanie, Franţa. Câştigă teren şi în România. Discursul populist este un discurs atractiv, este frumos. Omul află din discursul populist ce speră el să fie”, a explicat Adrian Vasilescu la un post TV.

Precizând că vorbeşte în nume personal, consultantul de Strategie de la Banca Naţională a României a precizat, în context, că deşi este o ţară cu o atmosferă europeană, mai Occidentală în spirit decât multe ţări, pentru atragerea investitorilor străini România trebuie să scrie pe înţelesul oamenilor cele 14.000 de legi încâlcite pe care le are în prezent şi să aibă instituţii puternice care să aplice aceste legi.

„Orice investitor străin se uită la trei lucruri esenţiale: legile, instituţiile, echipele. Ele decid. Aici suntem vulnerabili. 14.000 de legi din România sunt încâlcite. Trebuie să luăm 14.000 de legi şi să le scriem pe înţelesul oamenilor. Avem nevoie de instituţii tari, puternice pentru toate legile astea. La asta se uită orice investitor în toată lumea. Dacă nu le are pe astea sigur că investitorul se duce după salariul mai mic”, a precizat Adrian Vasilescu, citat de Agerpres.