Vasincu: „Recastigarea increderii in fonduri este de durata”r

Reducerea randamentelor instrumentelor monetare se inscrie intr-o evolutie normala. Aceasta scadere este corelata cu reducerea inflatiei. In ceea ce priveste profitabilitatea, cred ca aceste instrumente ar trebui privite, prin prisma riscului foarte scazut, mai mult ca instrumente de economisire decat de investitii. Scopul lor este de a asigura protectia economiilor populatiei de riscurile inflatiei.De ce reducerea randamentelor plasamentelor monetare n-a determinat o crestere mai mare a numarul

Reducerea randamentelor instrumentelor monetare se inscrie intr-o evolutie normala. Aceasta scadere este corelata cu reducerea inflatiei. In ceea ce priveste profitabilitatea, cred ca aceste instrumente ar trebui privite, prin prisma riscului foarte scazut, mai mult ca instrumente de economisire decat de investitii. Scopul lor este de a asigura protectia economiilor populatiei de riscurile inflatiei.
De ce reducerea randamentelor plasamentelor monetare n-a determinat o crestere mai mare a numarului de investitori in fonduri?
Numarul investitorilor in fondurile deschise de investitii a crescut, la nivel UNOPC, in primele sapte luni ale acestui an cu 7,5%. Cresterea nu este foarte insemnata si trebuie sa tinem seama de imaginea pe care inca o au fondurile deschise de investitii in constiinta populatiei.
Cresterea plasamentelor efectuate de fondurile mutuale in actiuni cotate este o tendinta generala sau numai conjuncturala?
Nu este o situatie de conjunctura. Avem deja trei fonduri care opereaza pe Bursa/Rasdaq, iar mai bine de jumatate dintre fondurile membre UNOPC au efectuat investitii in actiuni cotate. Cresterea detinerilor in actiuni are mai multe explicatii: reducerea randamentelor instrumentelor monetare, posibilitatea reala de a realiza castiguri superioare din plasamente la Bursa, noul cadru legislativ care orienteaza fondurile spre piata de capital.
De ce si-a incetinit ritmul de crestere fondul Capital Plus, comparativ cu primul semestru al anului?
Pe primul semestru, Capital Plus a inregistrat o performanta de 12,8%. A compara acest rezultat cu ce s-a obtinut in iulie si august nu este relevant. Trecerea datelor de inregistrare (doua situatii) pentru alocarea de actiuni gratuite in cazul majorarii capitalului social al Impact Bucuresti a condus la o depreciere a cursurilor actiunilor respectivului emitent cu 30%, respectiv 10%. In momentul inregistrarii efective a majorarii capitalului, efectele acestor scaderi vor fi compensate. Un alt factor care a influentat fondul a fost reevaluarea actiunilor International Leasing din portofoliu, de la ultimul pret de tranzactionare (2.300 lei/actiune) la un pret calculat pe baza valorii capitalurilor proprii ale societatii (1.107,87 lei/actiune). Aceasta miscare a fost determinata de suspendarea societatii de la tranzactionarea pe piata Rasdaq pentru derularea unei AGA extraordinare de majorare a capitalului social cu numerar si inregistrarea actiunilor nou emise in urma acestei majorari, operatiune care dureaza mai mult pe piata Rasdaq. Practic, este vorba de schimbarea principiului de evaluare a unei investitii ca efect al unor prevederi legislative, fara a fi insa motivata de deteriorarea calitatii investitiei respective. De asemenea, maturarea titlurilor de stat cu scadenta la un an si reinnoirea acestora la randamentele actuale (mult mai reduse) au influentat performanta de ansamblu a fondului.