Poliţiştii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa un bărbat care a încercat să introducă în ţară, fără drept, cinci ceasuri de mână, inscripţionate cu numele unor firme de lux, în valoare totală de peste 200.000 de lei, potrivit Agerpres.
"În ziua de 21 noiembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, conducând un microbuz marca Volkswagen, cursă regulată Chişinău – Bucureşti. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului şi persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în buzunarele îmbrăcămintei bărbatului, cinci ceasuri de mână, inscripţionate cu numele unor firme de lux. Cu privire la cele constatate, el a declarat că a fost rugat de un conaţional, ale cărui date de identitate nu le cunoaşte, să transporte respectivele ceasuri în municipiul Bucureşti, pentru acest serviciu primind suma de 400 lei moldoveneşti", se arată într-un comunicat de presă remis, vineri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Conform prevederilor legale, autoritatea vamală a reţinut bunurile, în valoare totală de 214.225 lei, iar în data de 23 noiembrie ceasurile au fost predate poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.