'Urmare acestor condiţii deosebite, cultura de rapiţă a fost semănată doar pe 11.195 hectare, faţă de 20.038 hectare programate, existând riscul ca aceasta să nu răsară sau să fie distrusă la primele temperaturi sub zero grade Celsius. Aceeaşi situaţie este şi la grâu, în sensul că până la această dată au fost semănate doar 500 hectare, comparativ cu anul 2013, când, în aceeaşi perioadă, erau semănate aproximativ 6000 hectare, cu repercusiuni deosebit de mari pentru producţiile acestui an agricol', a declarat, vineri, directorul DA Vaslui, Gigel Crudu.

Potrivit informaţiilor furnizate de primării şi producătorii agricoli,organizaţi în exploataţii agricole comerciale, pentru anul agricol 2014-2015, la nivelul judeţului Vaslui, suprafaţa totală programată pentru a fi însămânţată cu culturi de toamnă este de 92.019 ha, respectiv 32% din suprafaţa arabilă a judeţului.

Specialiştii DJA Vaslui susţin că precipitaţiile înregistrate în cursul lunilor august şi septembrie au însumat doar 15 litri/metru pătrat, faţă de media multianuală de 131 litri/metru pătrat.

'Din acest punct de vedere, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 centimetri este foarte deficitară, manifestându-se fenomenul de secetă pedologică puternică, cu efecte majore asupra germinării seminţelor şi răsăririi culturilor', a mai spus Gigel Crudu.

AGERPRES