Anunțul a fost făcut în urmă cu mai mult timp, însă de-abia acum, propunerile Vaticanului au fost reunite într-un document de 18 pagini. Potrivit acestuia, Fondul Monetar Internațional nu mai are puterea și abilitatea să stabilizeze finantele mondiale și nici nu mai poate veghea asupra limitei superioare de risc pe care sistemul o poate suporta în materie de credite.
Vaticanul condamnă "idolatria pentru piețe" și "gândirea neo-liberală", care oferă numai soluții tehnice, de suprafață pentru problemele actuale, în loc să se concentreze pe esență. "De fapt, criza a evidențiat comportamente precum egoismul, lăcomia și strângerea de bunuri. Lumea are nevoie de o etică a solidarității între națiunile sărace și cele bogate", scrie în document.
În document, liderii sunt atenționati că dacă nu se vor găsi soluții, efectele negative vor pune presiune pe mediul social, politic și economic, fapt care va genera și mai multă ostilitate și violență, punând în pericol democrația. Această autoritate mondială a piețelor financiare ar trebui să fie construită după modelul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), să fie independentă și să aibă puterea să limiteze puterea exercitată de țările dezvoltate asupra celor sărace.
În document se specifică totuși că va dura ani până un astfel de sistem va putea funcționa, mai ales că va întâmpina sigur rezistență din partea actualelor organisme de acest gen.
Citește și: Nu numai Soros vrea o Nouă Ordine Mondială, ci și Vaticanul