Astfel, „la articolul 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
Perioadele în care asiguratul beneficiază de concediile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se au în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.”, se arată în propunerea legislativă.
Mai multe concedii medicale vor fi considerate vechime în muncă
Dacă proiectul legislativ va fi promulgat, concediile reglementate prin OUG nr. 158/2005, respectiv cel pentru incapacitate temporară de muncă, pentru carantină, pentru maternitate, de risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav sau pentru îngrijirea unei persoane bolnave de cancer, vor reprezenta vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate.
Potrivit inițiatorilor, noua măsură va veni în sprijinul funcționarilor care, atunci când vor trecerea pe un alt post, nu îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate, deoarece perioadele petrecute în concedii medicale nu sunt luat în calcul.
Pe de altă parte, prin Codul muncii, constituie vechime în muncă inclusiv următoarele perioade, care nu presupun prestarea muncii ce face obiectul contractului individual de muncă:
- perioada concediului de îngrijitor acordat salariatului
- perioada de probă
- perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională
Concediul pentru îngrijirea copilului bolnav va fi considerat vechime în muncă
În plus, constituie perioade de activitate prestată pentru stabilirea duratei concediului de odihnă anual următoarele perioade, care nu presupun prestarea muncii ce face obiectul contractului individual de muncă:
- perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă; perioada concediului de maternitate;
- perioada concediului paternal;
- perioada concediului de risc maternal;
- perioada concediului pentru îngrijirea copilului bolnav
- perioada concediului de îngrijitor acordat salariatului
- perioada absenţei de la locul de muncă
Propunerea legislativă completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi prevede că perioadele în care asiguratul beneficiază de concediile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se au în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea.
Aceste perioade sunt:
- perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă
- perioada concediului pentru carantină/izolare
- perioada concediului pentru maternitate
- perioada concediului de risc maternal
- perioada concediului pentru îngrijirea copilului bolnav
- perioada concediului pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice