Iniţiativa legislativă care permite ''cumpărarea'' de vechime, respectiv prevede că ''persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia'', scrie Mediafax.
Persoanele interesate ''să îşi cumpere vechime'' încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit Rapotului adoptat de deputaţii din Comisia de muncă.
Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.
Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit sursei citate.
"Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Baza lunară de calcul prevăzută o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată. Cota de contribuţie de asigurări sociale care se utilizează la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată", prevede proiectul de lege.