Daniel Baciu, șeful CNPP, a explicat cât vor plăti cei care vor dori să își cumpere vechime pentru pensie de la acea dată. Explicațiile sale vin în contextul în care de la 1 iulie 2024, salariul minim pe economie va crește la 3.700 de lei.
Există persoane care doresc să își completeze perioadele de lipsă din stagiul de cotizare. Vor plăti acestea mai mult, și dacă da, de când?
Este important de menționat că această contribuție de asigurări sociale se calculează în funcție de nivelul salariului minim pe economie.
De la 1 iulie, salariul crește la 3.700 de lei
Daniel Baciu a subliniat că de la 1 iunie, salariul minim brut a fost majorat. Șeful CNPP a arătat că, în prezent, există o prevedere clară în lege pe care s-a considerat necesar să fie permanentizată. Acest lucru a fost util pentru că anterior exista un act normativ care reglementa cumpărarea retroactivă a vechimii.
Ea se adresează persoanelor care au avut întreruperi în activitatea profesională și doresc să își achiziționeze vechimea necesară. Aceeași prevedere este inclusă și în noua lege a pensiilor.
Detalii importante pentru cei ce vor vechime în plus la pensie
Conform lui Daniel Baciu, se dorește ca cei care au această posibilitate să continue să o utilizeze. Șeful CNPP a menționat ce trebuie să aibă în vedere pensionarii?
”De la 1 iunie salariul minim brut s-a majorat. În momentul de față avem o prevedere foarte clară în lege pe care am considerat că trebuie să o permanentizăm, pentru că aveam un act normativ care legifera acest lucru al cumpărării de vechime retroactivă.
Vorbim de acele persoane care au avut goluri în activitatea profesională și aveau această posibilitate, să își cumpere această vechime. Acest lucru este valabil și în noua lege a pensiilor pentru că a fost un real succes și vrem ca în continuare, cine are această posibilitate, să o facă”, a spus Daniel Baciu la realitatea. net.
Contribuția de asigurări sociale poate fi plătită și la un salariu mai mare
Daniel Baciu a spus ce se petrece atunci când se încheie un contract de asigurare socială între o persoană fizică și casa teritorială de pensii de la domiciliul acesteia. Conform acestuia, contribuția de asigurări sociale de 25% se calculează pe baza salariului minim pe economie.
Totuși, contribuția poate fi plătită și la un salariu mai mare. Acest lucru se are în vedere în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care dorește să obțină o pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii.
”Într-adevăr, când se încheie acel contract de asigurare socială între persoana fizică și casa teritorială de pensii unde își are domiciliul, contribuția de asigurări sociale de 25% se plătește la salariul minim pe economie. De aici pornim.
De la salariul minim, dar se poate plăti și la un salariu mai mare, în funcție de posibilitățile bănești ale persoanei care dorește să aplice la o pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii”, a mai spus șeful CNPP.