Cetățenii încă mai au ocazia temporară, până spre finele lunii aprilie 2017, cu posibilitatea prelungirii termenului cu opt luni, de a achita retroactiv contribuția la pensie pentru perioade anterioare în care n-au fost asigurați în niciun sistem de pensii, însă numai în limita a cinci ani.
Orice persoană care încă n-a ieșit la pensie și care are perioade anterioare neasigurate în niciun sistem de pensii (fie că vorbim de sistemul public sau de un sistem neintegrat acestuia, cum ar fi, de exemplu, cel al avocaților), poate să plătească retroactiv contribuția la pensie, în limita a cinci ani anteriori datei încheierii contractului de asigurare, scrie avocatnet.ro.
Perioadele anterioare neasigurate nu pot fi perioade în care persoana interesată era obligată să fie asigurată în sistemul public de pensii.
Persoanele interesate să facă plăți retroactive pentru contribuția la pensie au la dispoziție exact șase luni de zile atât pentru a încheia contractul de asigurare cu casa teritorială de pensii, cât și pentru a achita suma stabilită prin acest document. Cu alte cuvinte, contractele se pot încheia, cel puțin deocamdată, doar între 27 octombrie 2016 și 27 aprilie 2017, iar în aceeași perioadă trebuie făcute plățile retroactive. Începând cu data de 28 aprilie 2017, plata retroactivă nu va mai fi posibilă, deși acest lucru s-ar putea schimba în curând.