Conform agenției MTI, citatăp de Agrepres, cei patru şefi de stat au căzut de acord că în regiune nu există alternativă viabilă la energia nucleară. În opinia lui Vaclav Klaus, la summit a existat „un sentiment foarte puternic” că, dat fiind deficitul de gaz natural, petrol şi alte resurse energetice, „ar fi absurd” ca ţările acestui grup să îşi abandoneze programele de centrale nucleare.
La rândul său, preşedintele slovac Ivan Gasparovic a subliniat că energia nucleară are un mare viitor în regiune, în pofida faptului că a devenit „la modă” incriminarea centralelor nucleare ca inacceptabile din punctul de vedere al securităţii şi mediului. Cei patru şefi de stat s-au reunit pentru a marca înfiinţarea grupului de Vişegrad în urmă cu 20 de ani.
Vecinii de la vest preferă energia nucleară
9 octombrie 2011, 08:57
Ultima modificare în 9 octombrie 2011, 11:57
Ţările grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) vor continua să utilizeze energia nucleară, au convenit preşedinţii celor patru state reuniţi în apropiere de Budapesta.
Etichete: energie,
întâlnit,
nuclear
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Businessul cu cărţi vechi se mută de la tarabă pe internet
- Doar 16.500 de IMM-uri au cifră de afaceri de peste 100.000 de euro
- De ce Coca-Cola nu o să fabrice niciodată băuturi alcoolice
- Exemplu german: Daimler garantează locurile de muncă până în 2016
- Iohannis : „Nokia a avut comportament de lacustă industrială”
- USL promite blocarea proiectului Roșia Montană. Economiștii spun că acesta va aduce bunăstare
- Nokia pleacă din România. În schimb, vin mulţi alţi investitori!
- Firma de audit şi consultanţă Grant Thornton s-a lansat oficial în România
- Irina Schrotter este gata să negocieze cu Guvernul o investiție la Jucu
- (P) Media Galaxy va introduce în premieră televizorul Nano LED LG LW980S