Și tu poți scăpa de vecinii gălăgioși! Iată ce sancțiuni prevede legea din România pentru cei care perturbă liniștea publică. Statul la bloc poate deveni rapid un vis frumos.
Vecinii gălăgioși pot fi sancționați penal
Vecinii gălăgioși pot fi sancționați penal, însă numai în anumite situații. De exemplu, atunci când ies pe scara blocului și sau pe stradă și încep să comită acte de violență.
Cei care tulbură ordinea și liniștea publică în locuri publice prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor riscă de la 3 luni la 2 ani de închisoare sau amendă, astfel:
- amendă de la 200 lei la 1.000 lei pentru nerespectarea orelor de liniște;
- amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei pentru deranjarea persoanelor în afara orelor de liniște.
Repetarea contravențiilor prevăzute într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte se sancționează astfel, în funcţie de faptele incriminate:
- amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității;
- amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității;
- amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.
Poți cere daune morale vecinilor gălăgioși
Atunci când nici amenzile nu rezolvă problema, este necesar să te adresezi instanței de judecată cu o cerere prin care să soliciți constatarea faptei civile delictuale și, ulterior, obligarea vecinilor gălăgioși la plata unor daune de natură morală.
Ar recomandat să apelați la un expert extrajudiciar pentru a înregistra zgomotele produse de către vecinii dumneavoastră și pentru a le reda într-un raport special. Raportul respectiv va avea valoarea unor înscrisuri în instanța de judecată. Proba cu martori este foarte utilă. Este util și interogatoriul persoanei pe care o chemați în judecată.
Înregistrările audio/video realizate cu telefonul mobil vă vor ajuta să dovediți că vecinii dumneavoastră perturbă liniștea.
Conform Legii nr. 61/1991, este interzisă tulburarea vecinilor în anumite intervale de timp. Mai exact, între orele 22:00 – 8:00 și între orele 13:00 – 14:00. Tulburarea liniștii publice poate fi provocată de orice persoană prin producerea de zgomote puternice, larmă sau prin folosirea intensă a oricărui instrument muzical.
Aceste activități sunt interzise în localuri, în sediile firmelor, în locuințele persoanelor fizice și în orice alt loc situat în clădiri destinate locuințelor și în imediata vecinătate.
Ce trebuie să faceți când un vecin vă amenință/agresează?
Atenție! Dacă vecinii gălăgioși vă amenință sau vă agresează fizic, ar trebui să depuneți o plângere penală, conform îndrumărijuridice.eu.