Budăi: Doresc să plec spre Bruxelles, să închidem acest jalon, să vedem care este situaţia
Marius Budăi a afirmat că săptămâna viitoare va merge la Bruxelles pentru pensiile speciale. Aceasta dorește să rezolve această problemă.
”Probabil mă voi duce şi săptămâna viitoare. Astăzi a venit raportul de la Banca Mondială, abia aştept să-l citesc şi eu. Eu mă duc să discut şi să avem jalon îndeplinit, să vedem ce mai este de făcut, dacă mai este de făcut ceva după raportul care a venit acum de la Banca Mondială şi după analiza pe care o va face Comisia Europeană, doresc ca luni sau marţi să plec spre Bruxelles, să rezolvăm, să închidem acest jalon, să vedem care este situaţia, să vedem ce măsuri, ce mai avem de făcut ca să închidem acest jalon”, a declarat Budăi.
Ministrul Muncii a subliniat că s-a creat o mare aşteptare în privința pensiilor speciale.
”Practic, s-a creat o aşteptare foarte mare şi pe lângă, eu cred foarte mult în principiile din spatele unei reforme, nu neapărat în cifre şi în efectul imediat, pentru că vă spun că 190.000 de militari au 0,72% din PIB şi ceilalţi au 0,1% din PIB, deci la 0,72% din PIB, chiar dacă am tăiat de tot şi nu am pune nimic în loc, ceea ce este imposibil, impactul ar fi ăsta.
Dar trebuie să fie principiile din spate, să fie principiile sănătoase să aliniem vechimea la vechimea minimă din stagiul din sistemul public şi aceste lucruri s-au făcut. Erau diplomaţi, cei de la Curtea de Conturi, funcţionari publici, parlamentari care aveau necesar de minim 4 ani de zile. Acum este minim 15 ani de zile, aşa cum este şi în sistemul public, să nu mai permitem asimilări de profesii în magistratură”, a mai spus ministrul.
Marius Budăi vorbește problema inechităților
”Nu e normal ca cineva să stea şase luni sau o lună sau 1 an magistrat şi ceilalţi care au stat magistraţi toată viaţa lor 25 de ani şi au avut interdicţiile ca magistraţi şi cel care a stat doar o lună să ia pensii de magistrat sunt lucruri care se crează, nu e normal, să ai un venit la pensie mai mare decât salariu pe care l-ai avut în activitate.
Toate lucrurile astea sunt rezolvate acum. Mai discutăm cu Comisia Europeană, vedem ce avem de făcut astfel încât să rezolvăm jalonul şi să rezolvăm această problemă. Că este o problemă şi trebuie s-o rezolvă, trebuie să să eliminăm aceste inechităţi”, a mai declarat Budăi.
Reprezentanţii Băncii Mondiale prezizează că nu vor fi reduceri substanţiale de cheltuieli, prin felul în care arată acum legea privind pensiile speciale şi susţin că tăierea unor sporuri la pensiile militare ar aduce reduceri de doar 2%.